Maxima săptămânii (94).

      „Cine descoperă mai multe decât știi tu însuți despre tine îți e superior.”

Marin Preda

Reclame

Alt Felix?

             Caricatura lui Halep emisă de revista Charlie Hebdo din Paris, aceea care prin ianuarie 2015 a fost atacată de terorişti, nu demonstrează altceva în afară de xenofobie. Mințile astea crețe care au publicat la vremea respectivă niște caricaturi cu profetul Mahomed sunt dirijate, probabil, de „creierul-creț” șef (Felix?). Rezultatul a fost că au murit oameni nevinovați. Ăștia chiar nu se învață minte sau a persevera în prostie este o „virtute” nativă a francezilor?

36-iun_15

           P.S. Și, drept să vă spun, eu n-o stimez pe această reprezentată a sportului alb, sport pentru care nu este croită deloc cum trebuie, dar caricatura asta, ce aduce cu o zgripțuroiacă cu bunică-sa cucuvea, n-ar avea niciun un motiv plauzibil să fie atribuită domnișoarei în cauză. Nici dacă faci eforturi maxime de imaginație. Eventual poate reprezenta media „frumuseților” franțuzești ce freacă menta pe Champs Elysees… Ori cei de la revista asta de două parale nu se uită la „ale lor”?

Rosaceae și nu numai.

26-iun_05

Rosa. Familia Rosaceae. Și pe deasupra au culoare roz bombon.

 

27-iun_05

                  Grațioși precum lebedele… Tot din grădina mamei.

28-iun_05

               Trandafirii nu știu și nici nu le pasă de ce oamenii fac garduri.

29-iun_05

               Bombus (bondarul) nesătulul caută prin zmeur – un alt rozaceu – florile pe care le vizita în urmă cu vreo 2 săptămâni. Posibil să-l fi lăsat memoria…  Apropo, cine-l identifică se poate lăuda că are spirit de observație. 🙂

30-iun_05

 

31-iun_05

             Teii sunt plini de flori și de albine. E o hărmălaie, un zumzet continuu și muncă nu glumă.

 

32-iun_05

               La nord, vârful Builă din Parâng nu prea se vede. E acoperit de niște ghemotoace de nori aruncați peste el de soartă. Ori vântul… Cine știe.

 

33-iun_05

E tare cald. Prin urmare, nici cățelului nu-i pasă ce se petrece prin zonă.

 

34-iun_05

         Curtea e tunsă precum un școlar pedepsit pe vremea când aveam calitatea de elev. Ceva cam mulți ani de atunci…

 

35-iun_05

                Dacă cineva își închipuie că există căpșune mai parfumate ca cele din grădina mamei se înșeală instantaneu. Nu am cum să dovedesc asta, așa că trebuie să așteptăm să evolueze tehnologia fortografiei – poza cu miasmă. 🙂

 

 

 

Românii de ieri și de azi.

          Nu m-am temut niciodată de mucegaiul cărților vechi. Cred că nu doar expresiile și operele înaintașilor faimoși într-ale condeiului au ceva special, însă se naște un sentiment ciudat, de mulțumire, datorat faptului că filele în cauză le-au răsfoit cândva și oameni la care am ținut, și care astăzi n-o mai pot face… Rămâne numai mirosul perimat al foilor peste care au trecut anii și tocmai asta pare să fie motivul excitației neuronale care aruncă un strop de serotonină în circulație… Continuă lectura

Oameni și țevi.

               Așa cum lăcrimeză oamenii, uneori încep să lăcrimeze și țevile. Alea de apă… Rezultatul?  Sună la ușă cel/cea de la etajul de mai jos și încep reclamațiile, întrebările etc., etc. De aproape 40 de zile tot trag să repar niște țevi din astea, aproape la fel de bătrâne precum buletinul personal. Pardon! Acu’ îi zice carte de identitate. Continuă lectura

Ceva mărturisiri.

             Ce să-ți spun… Primăvara asta a venit din nou cu verde crud, iarbă – cam deasă ce-i drept pe alocuri – și lăstari. În cele din urmă am izbutit să curăț curtea, pe lângă gardurile grădinilor, șanțurile șoselei etc. Teii cei bătrâni se umpluseră și ei de lăstari, așa mai pe la poale, dar le-am venit de hac cu ceva eforturi și cu un fierăstrău-prăjină…

            Mama este binișor. Merge greu și pe zi ce trece pare tot mai iscoditoare. De multă vreme zice că nu mai face comenzi pentru stupizeniile care le vede în reclame.

             Degeaba. Nu se vindecă…

            În ultima vreme, pe aici a plouat puțin și solul e ca piatra. Or veni ele și zilele mai umede…

            Tot în primăvara asta s-a stins din viață și sora dumitale, Maria. Atinsese 91.

         Nu cred să fie asta o noutate deoarece se zice că în lumea cealaltă sufletele se întâlnesc… Personal,  nu cred în așa ceva…   

             Cu fiecare zi lumea este mai nebună.

             Ne străduim să mergem înainte.

           Pe drumul ce pare că se tot îngustează… până acolo la barieră, unde te-ai oprit și d-ta. în urmă cu 9 ani…

            (Câteva din gândurile la ultima trecere pe la mormântul tatei.)

Transplant.

                Aici se găsesc, deocamdată, mușchii mei. Urmează să fac o planificare pentru un transplant… Așa de-a  lungul timpului, am mai făcut planificarea asta de câteva ori. Numai că de tot atâtea ori am cam rătăcit „donatorul”…

20-apr_27