De ce nu și academia?!

               Cică peste Academia Română a picat auditul Curții de conturi. În fond nimic neobișnuit, deoarece oricare instituție a statului trebuie să fie vizitată de către „supervaizării” curții. Necazul cel mare este că, elita științifică, artistică, literară etc., etc. a țării nu a găsit un economist pe măsura dimensiunii fabuloase ce se află în spatele acestei instituții de prestigiu. Rezultatul? Datorii de aproape 600 de mii lei, paralele cu Continuă lectura

Reclame

Membru responsabil al societății.

          L-am auzit pe ilustrul nostru președinte, în seara aceasta, rostind următoarele: „vă urez să continuați să luptați pentru ca fiecare copil din România să aibă o șansă la un viitor mai bun, fiindcă, în definitiv, pentru asta trăiește dascălul, să educe elevul, tânărul, studentul, în așa fel încât el să aibă succes în viață – în viața de tânăr și, pe urmă, în toată viața de membru responsabil al societății.”

            El a fost și rămâne dascăl, și a ajuns, mulțumită virajului politic, și președinte al acestei țări. Luând în seamă ambele ipostaze, i se poate pune întrebarea fundamentală: „Ce ați făcut mai întâi dvs. pentru copiii acestei țări ca să aibă succes în viață și să devină membrii responsabili ai societății?”  Fiindcă noi, de la talpa țării, am văzut de curând că nici n-ați avut bunăvoința (ori s-a terminat cerneala din stilou…?) să aprobați un buget. Gest după care, copiii despre care vorbiți transpirând, ar fi beneficiat de o mărire amărâtă a alocației. Paralel cu asta, nu ar trebui să abuzați de sfaturi în direcția învățământului, deoarece viața vă contrazice. Dacă, „în definitiv, pentru asta trăiește dascălul”… „să educe elevul, tânărul, studentul”, de ce nu trăiți pentru asta??? Ați schimbat cursul/parcursul și rezultatele în sfera politică sunt lamentabile. Ori cariera didactică nu s-a încadrat nici ea în sloganul electoral, pe care foarte posibil nici nu-l mai știți – lucrul bine făcut?

            Era foarte bine dacă poporul acesta vedea din partea dvs., până acum, un singur lucru bine făcut. Ce ar fi să nu mai vorbim, numai pentru a aduce la extaz acoliții, despre „membru responsabil al societății”, deoarece nu prea aveți habar ce înseamnă asta?!…

Reclame idioate.

            Mă tem să mai trec pe lângă televizor atunci când nesătuii ăștia difuzează reclame.

             E foarte posibil, ca într-o zi o să-l arunc pe fereastră dacă-l mai aud pe găgăuță ăla că nu i-a găsit dezechilibratei de soacră-sa Supramax articulații. Nu putea să se ducă dracului, de la început, la „altă farmacie” și îi scutea de cheltuieli  pe furnizorii de iluzii terapeutice…

            Încă mai am noroc. Nu mi-au impozitat telecomanda.

             Revenind un pic la normal, trebuie spus că reclamele din țara asta pot lua oricând un Oscar, curat ca lacrima, la Secțiunea imbecile.

Nu le place legea!

                  Iar a luat foc justiția și pe lângă ea și strada. Cauza este o ordonanță de guvern care modifică ceva prin legile justiției. Că modifică bine sau rău nici dracu nu poate știi, însă ceea ce mi se pare că e aflăm cu certitudine este că habar nu avem ce înseamnă o justiție adevărată. Eu știu că, la Facultatea de drept, se învață că cei care exercită actul de justiție aplică și respectă legile, nu le propun, nu le votează și nu au voie să le conteste. Magistrații, precum  sistemul național de apărare, nu au drept de grevă, fie ea și japoneză și nu au dreptul să facă politică. De ce în România se poate, totuși? A văzut cineva vreun magistrat, ce servește democrația de peste ocean, că a ieșit bosumflat în stradă să conteste legea? Nouă, românilor, nu ne intră deloc în cap cum că legea, așa cum e dată ea, prost ori bine, că ne place sau nu, este lege. Nu există magistrat care să nu se laude prin toate sălile de judecată cu veșnicul „nimeni nu e mai presus de lege”.  Parcă, de ceva vreme, ni se pare că ei sunt mai presus?!? Inclusiv la salarii și pensii sunt mai presus, fiindcă mai ales acolo și-au făcut legi speciale. Și cu toate astea, nu le place legea fiindcă, hop așa, nu e pe placul lor! Oare? Numai asta să fie?

Momente dificile

             Nu știu exact câte lucruri mi-au displăcut până acum, dar este cert că nunțile sunt printre ele. Experiența mea „vastă” la acest capitol se rezumă (aproape) la degetele unei mâini. Iar din această măreață cifră, una dintre participări a fost la nunta mea, de la care, sincer, puteam să lipsesec fiindcă mare pagubă nu era… Deși nu cred că ar fi cineva curios să afle de ce nu-mi plac astfel de evenimente, am să spun totuși câteva cuvinte vis-à-vis de astfel de momente, cică unice.  În esență, e vorba de faptul că sindrofia cu pricina este o epopee alcătuită din mai multe încercări. Continuă lectura

O dată din calendar.

            Astăzi, 16 februarie. 86 de ani de la Greva atelierelor CFR Grivița. Oare își mai aduce aminte cineva de așa ceva? Pe vremea gimnaziului, ni se preda cu patos și spirit patriotic faptul că în revolta bieților oameni a pierit un tânăr pe nume Roaită. Pe lângă el, au murit atunci alți șase oameni. Cui îi mai pasă astăzi?

             Mă găndeam doar la faptul că, uneori, orice naș își are nașul. Responsabilul politic principal, astăzi i s-ar spune factorul de decizie, care a ordonat armatei și mai ales jandarmilor să deschidă focul, a fost Armand Călinescu care avea funcția de subsecretar de stat la Ministerul de interne. Peste șase ani, pe 21 septembrie, el avea să fie asasinat de către legionari…

Iaurtul cel de toate zilele.

              Iarnă. Afecținui respiratorii. Gripă. Comunicate zilnice cu oameni plecați dintre noi din cauza gripei. În toată media n-am auzit/văzut vreun comunicat al Ministerului sănătății referitor la vreo anchetă epidemiologică de focar. Din pură curiozitate am căutat și pe nelipsitul net, „anchetă epidemiologică gripă”. Se poate găsi una singură, făcută acum aproape o lună la o grădiniță din Buzău. Rezultate și măsuri după ce s-a efectuat? Zero! Continuă lectura

Altă isterie.

          După isteria generată de răspândirea gripei, altfel o chestiune cât se poate de serioasă, a apărut criza apei potabile în capitala europeană a României. Greu de priceput de ce ministrul sănsătății s-a repezit să facă declarații, deși rezultatele analizelor de laborator de la Institutul național de sănătate publică nu sunt definitive nici la ora actuală.

            Conform cu aceste declarații, oamenii au aflat că: Continuă lectura

Umbra fără chip.

             Are vreo 63 de ani, obeză spre gradul II și e atinsă de câteva boli, pe care nu le poate rosti bine deoarece nu mai are „ținere de minte”. Își duce traiul de pe zi pe alta într-o cămăruță mizeră, „dotată” cu un singur bec, o sobă, un pat și o măsuță șubredă. Știe ce este acela un frigider, televizor sau aragaz, însă n-a avut parte niciodată de așa ceva, acolo în cămăruța aceea. Venitul se rezumă la pensia minimă ce poate să i-o dea statul după zilele de muncă din tinerețe, pe vremea când o bătea soarele și ploaia pe câmpurile C.A.P.-ului. Banii nu-i ajung într-o lună nici pentru pâine… Și, pe deasupra, trebuie să achite și consumul de curent. Pentru becul acela din tavan. Așa că, mai bine nu-l mai deschide. Șade așa, pe întuneric. Urme de mâncare există; împrăștiate și vechi, mâncare necomestibilă firește. Așa că mănâncă pe unde și pe la cine poate… Mai ales cine poate să-i dea câte ceva de pomană, fiindcă nu mai are cum să muncească pentru a fi răsplătită cu o masă… „Nu mai are suflu…”„…dacă ar fi avut ceva bani pentru medicamente și doctori, poate ar mai fi muncit ici-colo… așa…”

           Este doar o umbră omenească care uneori capătă și chip, într-un sat din această țară, în secolul XXI. De regulă atunci când pleacă cu greutate din ogradă. Dar nu știe încotro.

            Ograda asta e plină cu tot ce poți întâlni la omul gospodar. Inclusiv cu o casă frumoasă, în care nu are acces… Este casa fiului ei și a familiei lui. Lui trebuie să-i achite consumul de curent pentru un bec…

Ajută-te singur!

             O carte scrisă de către Samule Smiles pe la 1859. Omul, un scoțian care a trăit în epoca victoriană, a practicat în tinerețe pentru scurtă vreme medicina, după care s-a dedicat jurnalismului reușind să se afirme la ziarul Leeds Time. Cartea lui, Ajută-te singur!, este un șir de biografii ale multor oameni iluștri, din toate domeniile vieții sociale și este o dovadă certă că valorile pe care le-a prețuit în viață au fost moralitatea născută dintr-o educație solidă, disciplina cu rădăcini precoce – dintr-acelea apărute după primii pași în viață – și munca făcută cu responsabilitate și consecvență.

            Totul este un redat cu intenția de a fi transmis generațiilor următoare ca exemple desăvârșite, mai cu seamă că autorul nu-i uită pe oamenii ridicați din păturile sărace ale societății și care au reușit să pună câte o cărămidă fundamentală la schimbarea în bine a societății și la evoluția ei – Copernic, Kepler, Newton, Laplace, Lagrange – cel care obișnuia să spună: „Dacă aș fi fost bogat, desigur că n-aș fi ajuns niciodată academician.”- chimistul Vauquelin, medicii Ambroise Paré și Dupuytren ori renumiții Molière și Shakespeare, care au avut la rândul lor obârșii umile.

            Citind scrierile lui Smiles îți dă târcoale uimirea. Mi se pare că ideile scrise pe la mijlocul secolului XIX au rămas valabile și în primul sfert de veac XXI. Sau poate, în nostalgia mea generată de lipsa valorilor din contemporaneitate admirate de către Smiles, mă înșel… Nu face nimic. Iată câteva dintre ele:

  • „ …vedem necontenit ieșind din licee și alte școli tineri care vor fi știind mai bine sau mai puțin limba latină sau botanica, dar care nu pot bănui la ce le pot sluji mâinile și picioarele. Știu participiile și infinitivele, dar nu știu să se servească de ochi – și în ceea ce privește puterea de observație sunt adesea inferiori celor care duc plugul de coarne.”
  • Primul pas în datorii este ca și primul pas în miciună – el aduce, aproape totdeauna, nevoia de a continua – fiecare datorie fiind urmată de o alta, cum fiecare miciună aduce după ea o alta nouă (…). Prudența cere ca piciorul pe care trăim să fie, mai degrabă, cu o treaptă mai jos decât mijloacele de care dispunem.”
  • Progresul național este înmănunchierea activităților, energiilor, virtuțiilor tuturor, tot așa precum decăderea națională este înmănunchierea lașităților, egoismelor și vițiilor tuturor.”
  • „ …patriotismul cel mai înalt și cea mai mărinimoasă filantropie nu stau atât în a reforma legile și în a schimba instituțiile, cât mai cu seamă a ajuta altora să se înalțe și să se înnobileze…”
  • Guvernământul unei națiuni nu-i, de obicei, decât icoana și reflexul indivizilor care o alcătuiesc.”
  • Totdeauna poporul nobil va fi guvernat nobil, totdeauna cel ignorant și stricat va fi condus josnic.”
  • Libertatea nu-i numai rodul unei înfloriri politice, ea e mai mult al unei înfloriri morale, al energiei, al neatârnării și libertății de acțiune individuale… Libertatea nu poate avea temelii solide decât în tăria caracterelor individuale.”
  • Felul cum e condus un om poate să nu aibă prea mare însemnătate, în vreme ce totul atârnă de chipul cum se conduce el însuși.”

1-ian_15

           P.S. Apropo de sintagma „de chipul cum se conduce el însuși”, așa aș vrea să dau de pământ cu o cohortă de politicieni care se află prin fruntea statului și care, cică, „ne conduc”…