Vis dintr-un univers paralel.

           Am avut odată un vis în care n-aveam altă treabă decât faptul că eram mare șef peste  vreo 5 mii de subordonați. Cei mai mulți desigur oameni normali, mă rog sau cel puțin făceau efortul necesar, ca aparent, să demonstreze că sunt normali. Dar după cum bine-știți chestiunea cu pădurea și uscăturile se validează întotdeauna, în toate colectivitățile. În visul ăsta, aveam și eu vreo câțiva care se încadrau de minune în zicală. Și se făcea că  într-o bună zi unul dintre ei, altfel mare licențiat, cocoțat în funcții mari prin pași mari de șpăgi, călcând pe multe cadavre și cu o biografie plină de falsuri, mă sună la biroul meu (de șef), ca să-mi comunice niște nemulțumiri ale lui față de unele decizii care, firește, le luasem ca șef al lui…

         Trebuie să  spun că el putea fi acuzat de orice, dar în niciun caz nu era un mare comprehensiv și asta fiindcă nu vedea în fața lui la mai mult de o jumătate de metru, iar în jumătatea aceea nu-și vedea decât intersele proprii. Și se apucă să vorbească. Și vorbește, vorbește… L-am lăsat să văd unde vrea să ajungă. Și l-am tot lăsat! El vorbea și eu ascultam. La un moment dat a realizat surprins că nu are dialog. Nici nu mai știa dacă eu eram la capătul celălalt al firului. S-a încurcat în așa hal că l-au apucat toți dracii și a început să critice și pe cine merita și pe cine nu… Vorbea de unul singur și eu mă felicitam că nu mă angajasem într-un dialog compromițător, fiindcă știam din capul locului că aveam dreptatea de partea mea și n-aveam niciun chef să-i justific deciziile mele. Într-un fel aplicam proverbul acela american, să nu înveți porcul să cânte, fiindcă îți pierzi timpul și enervezi și porcul...

         Până la coadă am închis telefonul fără vreun cuvânt, fiindcă aveam și treburi mai serioase. Ulterior însă ce să vezi minune mare. Personajul cu pricina nu a mai obiectat sau comentat vreodată cu mine niciun subiect ori vreo sarcină. Am stat și m-am tot gândit mai apoi. Nu cumva celebrul G.B. Shaw avea mare dreptate când zicea că tăcerea  este   exprimarea  perfectă a dispreţului?

        Pardoxul este însă altul. De o vreme încoace mă  cam gândesc la visul ăsta ciudat și mă întreb: măi neică, sigur povestea asta a fost un vis?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s