Solidaritate în călătorie.

           Un prieten din categoria familia extinsă, se afla într-o zi în tren și urma să ne întâlnim, unde altundeva decât în gară. Așa că mă sună și-mi zice la telefon: uite tocmai plecăm din gara… una de pe traseul pe care venea el. Expresia cu pricina mi-a atras atenția fiindcă am auzit-o de mai multe ori, la persoane diferite. O să-mi ziceți: „și ce-i mare scofală?” Păi nu-i niciuna, numai că toate persoanele în cauză călătoreau singure! Atunci de ce „plecăm” și nu „plec” ?!

            Mai pe urmă mi-a venit în minte când, prin tinerețe, făceam săptămânal naveta cu trenul și observam că oamenii după ce se așezau mulțumiți că și-au găsit locurile ce li se cuveneau, legau iute conversații din motive mai mult decât banale. Se creea dintr-odată un fel de solidaritate ad-hoc de călătorie, ce-mi făcea impresia că pe lângă rugămințile înălțate Cerului ca să aibă o călătorie fără incidente (făcute probabil în gând), avea singurul scop principal încropirea unei trăncăneli sterile ce făcea ca timpul să se scurgă ceva mai repede. În atare condiții, firește că un călător singur nu mai spune „plec”, ci „plecăm”, fiindcă el consideră că nu mai e singur în acea călătorie ci are niște parteneri, fiind sortit asemeni celorlalți să parcurgă o anume distanță exact atunci, în toiul zilei sau al nopții.

            Ce pricep mai greu este de ce dispare la unii oameni solidaritatea asta de călătorie când mergem cu trenul vieții… De-a lungul vieții te trezești una-două că „plecăm” dispare și se transformă într-un năucitor de adevărat „plec”! Adică, tu care până mai ieri erai un biet „călător” într-un locșor cu solidaritate, unde trăncăneai fel de fel cu partenerii de drum, afli deodată că trebuie să continui singur călătoria… Și în toiul zilei, și în toiul nopții…

            Și continui până când, încet-încet, trenul ajunge în ultima stație, doar că până acum nimeni n-a atins „performanța” să afle când trenul vieții ajunge în ultima stație. Oricum acolo, în ultima stație, ar spune „acum plec”. Aceasta fiind singura variantă corectă la trecerea spre stele…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s