Cheia.

           Toată lumea recunoaște că de-a lungul vieții întâlnești tot felul de oameni. Personal pe unii dintre ei dacă nu-i cunoșteam, sigur n-aș fi pierdut nimic. Sunt cei care în ciuda aparențelor de semeni binevoitori îți demonstreză în vârtejul cotidian, că de fapt sunt maeștrii în viclenie și lipsă de loialitate, plini de fățărnicie și necinste, toate adunate de fapt într-un singur cuvânt: perfidie. Și când toate astea sunt adunate într-o broboadă de prefecătorie – a se pricepe că aparțin unei femei – atunci, mie unul, mi se pare că viața capătă un gust al dracului de amar…

            Paradoxal este că în loc să fii furios pe asemenea caractere (cineva poate ar zice să fii indiferent) te încearcă un sentiment de inutilitate, probabil ridicolă. Stai și gândești dacă nu cumva vina aparține „victimei”, fiindcă X ori Y își „permit” să o trateze cu asemenea indecență, până la urmă jignire autentică, coafată cu rușine, care de fapt ar trebui să-i fie perfidului sau perfidei. Îți spargi capul cu retorici de genul: cum de l-a văzut pe ăla mai prost și a crezut că-l face…?

            Ceva zile mai în urmă, un amic care are prefixul sărit un pic de cifra 7 și care vroia să-l ajut la o problemă domestică, mă cheamă la el acasă, în buricul târgului… La ușa de la intrare în imobil, nu prea nimerea cheia potrivită. Asta și din cauza faptului că avea vreo trei legături și nu știa pe care din ele se află cea de care avea nevoie. La dreapta noastră apare un „bon homme”, altfel vecin și bun amic cu amicul meu, care văzând „chinul” cu nimeritul cheii, îi aruncă un „ce mă, nu mai nimerești gaura?” M-am uitat la el cum, pentru o miime de secundă, fața aia de lună plină radia de plăcere că l-a prins la înghesuială pe bătrânel…

            Inutil să mai precizez că asemenea exemplare trebuie să rămână puțin timp prin preajma unui om normal la minte și mai mult decât compasiune nu cred că merită și altceva. Ba da, ar mai fi ceva. Fiind semi-ateu, adică având credință privată, într-un Dumnezeu personal, mă rog la el pentru sănătatea celor pe care n-aș fi vrut să-i cunosc niciodată și rămân cu lumea mea restrânsă la maximum… unde sper să întâlnesc doar oameni care să nu mă oblige să-mi pun întrebări retorice… Și mai sper că întotdeauna va veni vremea când toți vor trebui să plătească pentru perfidiile lor.

Anunțuri

3 gânduri despre „Cheia.

  1. Se zice ca intotdeauna platesti la masa la care ai mancat… Ei bine, eu stiu vreo cativa care au parasit lumea asta bine mersi… Acum nu stiu sa-ti zic cum o fi pe lumea cealalta, dar pentru victimele lor e o slaba consolare gandul ca poate candva indivizii astia o sa inoate in smoala. 🙂

    Apreciază

    • Ciudat este că de foarte multe ori victimele nu caută nici măcar consolare și parcă se împacă, așa cum ziceam, cu sentimentul de om ridiculizat… ba pe deasupra uită f.f. repede astfel de experiențe și asta îi face să „recidiveze”!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Bietul Alin ! A ajuns şi subiect al ironiilor vecinilor „ajunşi” ! Am asistat la scenă şi eu. M-a deranjat faptul că „masculul feroce şi atroce”, vecin cu Alin, în loc să-l ajute şi să-i descuie uşa blocului cu propria cheie, se ţinea de glume golăneşti. Alin era prea grăbit şi prea amărât ( în sensul de amar) ca să-i răspundă de faţă cu noi…Din păcate, România este plină de Mitici , de golănaşi şi semidocţi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s