Dispariția.

              Într-un sat cu dealuri domoale, care se umplu de verde crud când sosește primăvara, iar pădurile se încăpățânează să mai existe, se află o gospodărie unde pe lângă o bătrânică trăiesc un cățel, o pisică – mai exact un motan – și vreo 15-20 găini. Echipa se înțelege de minune, numai că dintre toate sufletele descrise, între bunicuță și motan s-a întronat o conviețuire specială. Asta se datorează simplului fapt că prin gospodăria aceea n-a mai trăit niciodată un exemplar asemănător din lumea pisicească. Alintat nevoie mare, cum te zărește face tot ce poate să-ți împiedice picioarele, se arcuiește, miorlăie rugător, doar-doar capătă un mâgâiat pe la urechi, gușă ori burtică… Ba se mai și întoarce și-ți „oferă” și dreapta după ce se satură pe stânga! Toate „stropite” din plin cu semnale interne de mulțumire. Adică toarce… Pe lângă asta, făptura cu pricina este campion la hărnicie! Gospodăria a fost sărăcită bine de șoricei, ba uneori mai dispare și câte o vrăbiuță… Drept este că și stăpâna lui are grijă să-l ghiftuiască cu „bobițe”, din acelea Krantz, aduse de la oraș.

            Normalitatea vieții lor s-a schimbat într-o zi, mai exact la un drum de seară, când patrupedul, în loc să stea tolănit la căldură  și cu țeasta pe picioarele stăpânei lui, a luat-o pe căi numai de el știute și nimeni nu l-a mai văzut… În primele două zile temerile n-au fost mari, fiindcă venind vremea nunților la felinele domestice, stăpâna își făcea curaj și se consola cu ideea că este prin vecinătate… și se va întoarce. Îngrijorarea a crescut apoi progresiv cu fiecare zi ce trecea și s-a ajuns la opt zile de absență din gospodărie… Și, cum este și firesc, supărarea și tristețea puseseră stăpânire pe toată ograda. Chiar mai mult, depășise hotarele ei… Rămăseseră puține speranțe să mai fie văzut, fiindcă am omis să zic faptul că în așezarea cu povestea, „mulțumită” Primăriei locale, s-au înmulțit maidanezii precum chinezii și chiar mai mult de atât!

            Nu aveți idee ce bucurie a produs în a opta zi, dimineața, când plimbărețul a apărut la ușa casei, miorlăind de foame și sete. De-acum înainte, când se va întoarce de la biserică, bunicuța îl va găsi pe scara poofcasei, iar în următoarele două clipe va miorlăi a foame, arcuindu-se pe lângă gambe, odată pe dreapta, apoi pe stânga…

       Este un pic mai greu de imaginat ce bine se simte echipa în formulă completă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s