Deoarece „am bătut (destul) câmpii fără grație”, adică invers decât celebrul A. Odobescu, care îmi va aminti, pe lângă multe altele, de anii frumoși ai liceului și pentru faptul că această școală purta numele talentatului peisagist, a venit vremea să pun lacăt pe acest blog și să nu mai fur minute din viața celor care zăboveau pe aici…
Mulțumesc celor care au vizitat „asimetrii”, le doresc spor la scris, împliniri și dacă nu scriu încă, să înceapă să scrie.
Eu și cu viața ne-am tot supărat reciproc, iar acum a venit, probabil, timpul să trec pe poziții de reconciliere și să fac un pic de pace cu ea!
Mult succes, dragi bloggeri!
asimetrii 
Da mai treci pe-aici, nu?
Sau mergi pe alte meleaguri-facebook?
Oricum, succes şi sănătate!
ApreciazăApreciază
Pe facebook niciodata!
ApreciazăApreciază
asta e concluzia de la intalnirea cu bloggeri? (glumesc hahaha : )) … blogul nu e om, nu e o responsabilitate, nu are ar trebui sa aiba nimeni asteptari de la dumneavostra, deci nu inteleg de ce explicati…ok..vreau doar sa spun ca nu este in regula ceva, daca a fost vorba doar despre a spune nostalgii asta nu inseamna ca nu poate trece mai departe, sa ne spuneti bucurii – este doar o observatie ….un blog poate fi considerat ceva care sa solicite un pic creierul si altfel, o activitate extra…….sincer, cred ca motivele sunt altele, dar nu e treaba mea….am simtit nevoia sa comentez
ApreciazăApreciază
Ceva îmi scapă legat de concluzia de la întâlnirea de care vorbești.
Personal cred că blogul este totuși o responsabilitate, fiindcă trebuie să-ți asumi ceea ce publici, comentezi, critici ori apreciezi. Da, nimeni nu trebuie să aibă așteptări de la… nimeni. Numai că fiecare trebuie să se autoevalueze și de asta a apărut o mică „motivație”.
Dacă nu citeai doar ultimele articole, ai fi sesizat că nu am publicat doar nostalgii, ci și subiecte de altă factură. Asta, desigur nu vreau să fie o observație. Cât privește bucuriile, e un capitol la care sunt cam suferind…
Și în final, felicitări pentru că ai sesizat unul din motivele care m-a determinat în ianuarie să-l construiesc. Acea activitate cerebrală extra!
Mulțumesc pentru comentariu.
ApreciazăApreciază
Abia acum bati campii! La asa ceva nu pot sa-ti dau like! Inca sper ca o sa te razgandesti… Pai cum sa renunti, domnule, la blog cand scrii atat de fain?! Adica ii inviti pe ceilalti sa inceapa sa scrie si tu pleci?! Auzi, suparat cu viata! Sa vezi ce suparati sunt altii (ca ma faci sa ma dau exemplu!) si tot n-au renuntat! Ia fa-te tu ca n-ai scris asta, si eu o sa ma fac ca nu ti-am raspuns…
ApreciazăApreciază
Eram sigur că voi lua un perdaf pe cinste, numai că, deh, fiecare cu ale lui… Mulțumesc sincer pentru aprecieri, încurajări (despre care, tot sincer, pot să spun acum că nu le-am primit nici măcar de la prietenii reali, cu excepția mamei mele) și, mai ales, pentru atmosfera aparte (citește tonică) pe care știi să o creezi în acest spațiu al cuvintelor scrise.
Cât privește like-ul, mai este loc să „negociem”. Uite că vosipetar și fosile au reușit. Într-un fel se bucură, nu, că am închis!?
S-auzim de bine!
ApreciazăApreciază
Eu sunt convinsa ca nici ei nu au vrut sa spuna altceva, pur si simplu ti-au respectat alegerea. Doar eu sunt aia care nu se lasa cu una, cu doua… Inca o data zic: ar fi pacat, mai gandeste-te! Scrii frumos si, din punctul meu de vedere, e o pierdere pentru blogosfera. Si pentru noi.
Chiar sper sa aud de bine! 🙂
ApreciazăApreciază
Experienta mea pe blog suna altfel. Eu, acolo, vorbesc cu mine. Daca mi se mai alatura cineva si-i si place, este bonus. Daca se alatura altcineva si nu-i place, cu atat mai bine ca-mi pune in miscare nervii si fac si ei miscare.
Da’ fara blog, ce m-as face noaptea cand nu pot dormi?!?
Si ca s-o dau pe olteneste, va zic „Com vu vule”, cu conditia sa stiti pe cine anume v-ati suparat, sau ce anume v-a suparat. Caci, mie, asa imi suna aceasta postare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană