De ce crede lumea?

           Un sociolog de soi arată lumii într-o lucrare scrisă acum 49 de ani, împreună cu Charles Y. Glock și Benjamin B. Ringer,  „To Comfort and to Challenge”, motivele credinței omenești. E vorba de prof. Earl Babbie, conform căruia oamenii care nu se mai simt confortabil în laicitate din pricina neînplinirilor și a insatisfacțiilor își întorc fața către biserică pentru un alt fel de confort, perceput ca o recompensă și ușurare aduse, firește, de credință.

            Ceva vreme în urmă mi-a trecut și mie prin minte exact aceeași idee, motiv pentru care am și făcut „săpături” în problemă, rezultatul fiind ceea ce am zis până aici. Numai că ceva parcă nu este în regulă. Și nu este în primul rând pentru faptul că există o mulțime de tineri, mai mult sau mai puțin credincioși desigur, dar care nu se pot încadra în categoria oamenilor care se apucă să-și facă bilanțul vieții lor laice, înainte de a trece pragul bisericii… De ce? În primul rând pentru că tinerii au prostul obicei să nu facă bilanțuri. Și asta din două motive: ori nu știu, ori nu au timp. Apoi nu prea sunt de acord cu teoria de mai sus, repet a profesorului în cauză, dar și a mea, deorece sunt o mulțime de oameni plini de satisfacții și cu sumedenie de împliniri, dar care nu mai sunt sănătoși. Și pe lângă speranța de mai bine ce le-o dau medicațiile moderne, credința este un autentic adjuvant sufletesc. Nu mai pun la socoteală că destui medici sunt ei înșiși credincioși și își îndeamnă pacienții să urmeze neabătut calea credinței, într-un mod cât se poate de serios.

            Prin urmare este o mică-mare dilemă. De ce cred oamenii cu adevărat? Nu am zis în cine, ci de ce?

           Cu siguranță că, unul din vechii mei prieteni, ateu convins sau dacă doriți marxist înrăit, dacă îmi va citi rândurile acestea îmi va spune direct, fără menajamente: „de fraieri!”.

         Sigur că nu prea îmi vine să-l cred. Doar mă prefac. Și mă prefac, fiindcă am convingerea că inclusiv el are un pui de înger la care se gândește periodic. Măcar atunci  când, neavând loc de întors, trebuie să-și însoțească tovarășa de viață la Înviere unde, foarte probabil de ochii lumii, tot își face o cruce. Fie și în gând!

           Cu toate astea, întrebarea rămâne deschisă. De ce crede lumea? Și mai ales, de ce atât de multă lume?  Să fie oare doar neînplinirile și a insatisfacțiile vieții? Eu nu prea mai cred.

Anunțuri

4 gânduri despre „De ce crede lumea?

  1. Stii, cred ca prima oara cand mi-am pus problema mortii a fost pe la 6 ani, cand o libelula s-a sfarsit in palma mea. Am fost uimita atunci sa aflu ca libelulele traiesc doar o zi… Cum? De ce? Pai libelulele alea n-au timp sa faca nimic intr-o zi! Noi cat traim? Mi s-a raspuns ca mult, in comparatie cu o libelula. Acum, ca am trecut probabil de jumatatea vietii, ma gandesc ce insemnam noi, oamenii, pentru universul asta de milioane de ani. Niste libelule! Nu, nu se poate sa ne ducem asa… in eter. Sufletele noastre nu se pot pierde, toata energia asta… Trebuie sa ne ducem undeva, spiritele noastre nu se pot stinge, ar fi o pierdere.
    DA, cred, dar relatia mea cu Dumnezeu e una personala si asa vreau sa ramana. Ateii, liber cugetatorii, agnosticii, sau cum or vrea sa-si spuna, au si ei dreptul sa nu creada. Mai devreme sau mai tarziu, o sa aflam cu totii ce ne asteapta… dupa. Sau poate nu. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-e oleacă de teamă că nu! Eu nu m-am născut materialist convins, dar „m-am deformat” de-a lungul timpului. Tot ce există pe lume are energie și-ncă o cantitate enormă, numai că atunci când entropia unui sistem este desființată, cred că nu mai rămâne nimic. Spune-mi ce rămâne după ce o frunză veștedă putrezește? Unde este energia ei când duduia fotosinteza în ea? Și apropo de suflet. Nu sunt malițios absolut de loc și am mai întrebat pe altcineva, într-un alt comentariu, unde șade sufletul, în care organ sau sistem și cum se definește medical. Fiindcă profesorii de prin școlile care le-am făcut n-au vrut/știut să descrie subiectul acesta… deși, să nu-ți imaginezi cumva că i-a întrebat cineva. Dar nu am auzit la niciun curs și nu am găsit în nicio carte despre entitatea suflet…
      Ori până nu aflăm dacă avem sau nu suflet, de ce facem presupuneri că se pierde ori nu?
      Să nu crezi cumva că eu nu am o relație specială cu Divinitatea. Numai că este un pic mai specială… Chiar așa materialist!

      Apreciat de 1 persoană

      • Acum… nu ma pricep, dar se pare ca exista studii, de data mai recenta, care atesta ca esenta sufletului se gaseste in microtubuli ascunsi in creier si ca acesta ar fi format din substante cuantice. Initial, s-ar fi stabilit ca sufletul ar cantari 21 de grame, dupa care s-a descoperit ca, de fapt, ar avea doar 0,01 grame. Altfel, tema ma depaseste. Am inteles asocierea cu frunza, dar… e o mica diferenta – frunza nu are constiinta. Alte argumente nu am. 🙂
        De ce fac presupuneri? Pentru ca mi-ar placea ca sufletul sa nu se piarda. Pentru ca speranta ca cei de care m-am despartit mai exista inca undeva in univers, fie si intr-o forma imateriala, ma ajuta sa merg mai departe. Pentru ca, recunosc, sunt usor mistica si pentru ca ideea de divinitate mi-e familiara din copilarie; am crescut cu… Legendele Olimpului. 🙂

        Apreciază

        • Nu m-ai înțeles ce am vrut să spun. Când am vorbit de frunză, m-am referit strict la energie. Iar dacă m-ai adus pe tărâmul conștiinței, apoi aici altfel stau lucrurile! Să nu confundăm conștiința cu sufletul, deoarece picăm într-o mare eroare! Sau dacă ne place, așa de amorul artei, să spunem că sufletul este similar cu rezultatul activității nervoase superioare, atunci alte comentarii sunt de prisos…

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s