Bere în schimbul gunoaielor!

            Presa ne spune acum, spre seară, că „premierul Dacian Cioloș a pus umărul la treabă și a strâns gunoaie în Delta Văcărești”.  O moderatoare electrocutată de la una din televiziunile celebre, zicea cum că ei îi place! Mie unul, nu!

            Acum, dacă domnul premier, pe când era comisar pentru agricultură la Bruxelles, l-o fi trimis cineva în misiune să strângă niște spice pe undeva pe ogoarele Europei asta e problema Domniei sale. Dar dacă te apucă hărnicia, ca premier al acestei țări și te duci în Balta Văcărești să strângi gunoaie, asta este cu totul altă problemă. Oare a terminat cu toate problemele din învățământ, sănătate, transporturi, programele și fondurile europene, ca să nu mai vorbim de  partea economică per ansamblu și s-a apucat de gunoaiele Văcăreștilor??? Se pare că da! Și noi n-am aflat de la prânz și până acum, seara, că în România merg toate strună și au mai rămas doar gunoaiele de strâns!

            Atunci trebuie să dau o fugă până la Delhaize, pardon la noi e Mega Image, să-mi iau o bere neagră irlandeză și să mă cinstesc fiindcă am prins ziua când s-au sfârșit necazurile poporului român. Ce spuneați? Să mă duc iute, că nu se știe cât mai avem bere irlandeză? A, nu vă faceți griji, cu tot Brexitul, exportăm niște gunoaie de Văcărești și ne-am făcut!!!

Anunțuri

4 gânduri despre „Bere în schimbul gunoaielor!

  1. Romanii isi imagineaza ca a fi premier, a fi primar se rezuma la a fi vazut pe strazi cand ploua, dand cu matura, sau a strange gunoaiele. Adevarul este ca si cei alesi tot cam la atat se rezuma!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ia o bere si pentru mine, te rog! Cu gunoaiele vad ca s-a rezolvat. Mai raman rahatii de caini de pe trotuar si interzicerea casatoriei intre homosexuali. Astea sunt singurele probleme nerezolvate in tara asta, dar simt eu ca nu mai dureaza mult, asa ca putem ciocni de pe acum! Hai noroc, Nick!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s