Filozofii cârciumilor…

           Deși merge pe 59 de ani, așa după cum declară cu un aer ușor emfatic, arată ca un om de peste 70. Vorbele ies cu dificultate vădită din gura lui și „uită” sistematic, din două în două propoziții, să articuleze cuvintele… În niciun caz nu poți să juri că privirea lui ar fi foarte clară, iar conjunctivele sunt deja hiperemiate la primele ore ale dimineții. Adică pe la ora nouă, deoarece atunci a pășit în curtea casei un om din satul în care am văzut lumina zilei.

            Lăsând de o parte diagnosticul, facil de altfel, de alcoolism cronic, nu aș fi bănuit că personajul ar fi în stare să mă trimită acum, în miez de noapte, la o pagină albă și să mă facă să scriu ceva despre el…

            În general, oamenii care se găsesc în această suferință, larg răspândită la români, îți lasă senzația clară că sunt conștienți, firește într-un grad de relativitate ușor de priceput, de faptul că viața lor se desfășoară anapoda, după legea paharului. Doar că asta nu e de ajuns, ci mai au și pretenția ridicolă că sunt filozofi. Banalități de felul „Eu beau cu măsură!”, atunci când îi spui că nu este o crimă să bea, dar cu măsură, „adică vreo 20 ml de tărie pe zi”, iar el ridică un pahar de rachiu de 50 ml, firește că nu pot fi elaborate decât în materia cenușie a acestor „filozofi”. Nici pe departe nu acesta este cauza pentru care scriu despre el. Fiindcă după o conversație sterilă, de genul „Ce mai e pe la București?”, „Mai lucrezi?”, „Ce mai face cutare?” ori „Cât mai stai pe aici?”, au urmat câteva momente în care și-a pus sufletul pe tavă, cu „problemele” lui. Și nu cred că va reuși cineva să-și imagineze câtă mâhnire s-a desenat pe chipul lui, când a început să-mi spună că nu-l mai ascultă mama lui, o bâtrână de 88 de ani, altfel arhicunoscută cu demență senilă. Concret. „Atunci când el pleacă cu treabă îi atrage atenția că asta e cratița pentru… astălaltă este oala pentru…, iar găleata aceea pentru… Și ea, ce crezi dom-le că face? Mi le amestecă, le încurcă și mi le dă peste cap!!!”

         – Bine, îi zic eu cu un ton oarecum conciliator, dar este o femeie în vârstă și pe deasupra este bolnavă… Și nu orice fel de boală, ci una gravă!

          – Nuuu, asta e metoda!

          Și aproape instantaneu ridică mâna dreaptă și-mi arată dosul palmei.

          Noapte bună români și nu vă bateți niciodată părinții! Pentru niciun motiv! Nici măcar pentru oale și cratițe..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s