Ce faci după ce ai ajuns departe?

           Cândva, pe vremea gimnaziului, m-am nimerit fără voia mea la o întâlnire a tatălui meu cu o rudă. Era ofițer superior în armată și chiar dacă se străduia să iasă din atmosfera plină de seriozitate, riguroasă și cu gesturi extrem de bine controlate, nu reușea mici măcar atunci când  își aprindea țigara. Se numea Andrei.

            Cu un zâmbet discret, în colțul gurii, m-a luat la rost despre școală. „Eh, cum merge? Ce materii te atrag? Te-ai gândit la ce vrei să faci mai încolo?” După ce am îndrugat eu câte ceva, răspunsuri ce nu păreau în totalitate pe placul lui, îmi zice:

            -Să știi că la oraș sunt foarte multe cozi de mătură, care așteaptă! Și dacă nu-ți place cartea, e mare păcat să ajungi la mătură!

            Apoi, încheie cu o mimică blajină: „Măi băiete, trebuie să ajungi departe!”

            Dacă am ajuns sau nu departe în viață, rămâne să decidă condeiul celor doi-trei, poate nici aceia, care vor rosti câteva vorbe la trecera mea spre stele… Alta este întrebarea și anume, ce înseamnă acest departe în viață? O fi însemnând să ai pereții de la vreo două-trei vile pline de tablouri (unicate bien sûr), tu un Q7, iar consoarta un Mercedes-Benz Clasa CLS (ori invers!),  niște sertare pline de perle și pietricele ce fac fețe-fețe, iar conturile din băncile de aici și de aiurea să nu aibă nicio șansă să fie cheltuite în restul zilelor tale??!… Urmașii nici nu-i mai discutăm aici, fiindcă se subînțelege că și-au tras „partea” lor cu mult înainte ca tu să ajungi… departe!

            Ei bine, vorbele domnului ofițer mi-au revenit de multe ori în minte, probabil mai des în „momentele critice” – am zis aici, ceva mai mult de 70 de examene obligatorii, numai prin facultate – care, sincer vorbind, nu mi-au adus deloc bogățiile de care întrebam ceva mai sus. Mi-au adus însă altceva. „Amenințarea” domnului, adică spectrul cozii de mătură s-a metamorfozat într-un stetoscop și, mai apoi, în multe altele… așa de multe, că ar fi suficient să umple acolo o… broșură.

            Ce bine! Începusem să-mi fac griji că expresia „să ajungi departe” înseamnă ceva mai mult decât încape într-o fasciculă!

            Nedumerirea este alta. Ce faci, totuși, după ce ai ajuns departe? Oare nu rămânem, de fapt, destul de aproape sau chiar stăm pe loc?  Bucuriile momentului departe sunt neașteptat de efemere, fără să realizăm că de milenii bune se întâmplă un  lucru extrem de simplu: ce frumos este exploatată munca omului…

            P.S. Sper că nu mă va ataca cineva cu întrebarea: „De către cine?

Ganduri la sfarsitul zilei

Anunțuri

7 gânduri despre „Ce faci după ce ai ajuns departe?

  1. In diferite momente ale vietii, acest „departe” are semnificatii diferite. Cand eram copii, „departe” inseamna „sa ne facem mari”.
    La varsta la care am ajuns, pentru mine, acuma, „departe” se rezuma la faptul ca, dupa 35 de ani de cand am trecut printr-un loc de munca, inca ma mai suna oameni de acolo si inca ma mai intampina cu drag cand ajung pe acolo. Mai departe de atata, la 70 de ani, nu stiu ce ar putea fi.

    Apreciază

    • Desigur că acest „departe” trebuie citit altceva decât pare la prima vedere. Faptul că vă sunt recunoscători și încă vă îndrăgesc colegii și prietenii are o semnificație demnă de luat în seamă și cu siguranță ați ajuns, acolo, departe. La 70 de ani nu știu cum este, dar la vârsta mea încep să simt deja că „departe” a rămas undeva în istorie…

      Apreciază

  2. probabil incerci sa ajungi mai departe……dar un departe care sa nu provoace dubii cred ca este doar cel spiritual (curiozitate,cercetare, cunoastere, curiozitate… ) ..dupa ce ai descoperit ceva nou esti mai departe decat inainte sa descoperi acel ceva nou….

    Apreciat de 1 persoană

    • Indiscutabil că nevoia de cunoaștere este o condiție obligatorie a supraviețuirii, mai ales în lumea de astăzi. Este motorul speranței pentru a prinde o zi mai bună, un an ori mai mulți ani care să te facă să simți că exiști cu adevărat.
      Unul dintre cititorii mei a sesizat foarte bine cum trebuie tradus departe acesta. Și dacă ați fi la vârsta noastră ați înțelege la fel de bine. După câteva zeci de ani de eforturi, un om ajunge să fie și să se simtă împlinit. Ajunge pe o anume treaptă socială, de unde îl exclude sistemul ori ajunge la limita competenței și se autoexclude. Asta din urmă numai dacă are și bun-simț!
      În ambele situații, iese mulțumit că s-a dedicat muncii lui, a făcut și pe dracu-n patru să-i iasă totul bine, a fost supercinstit, loial etc., etc. Însă la sfârșit, află că a fost doar un pion exploatat, sacrificat și clasificat de istorie – deci trecut intr-o arhivă a oamenilor carte au ajuns totuși… departe.
      Întrebarea era și rămâne: ce faci după ce ai ajuns departe?

      P.S.1 Din lipsă de timp și din nefericire, puțini își pun întrebarea asta. Iar atunci când ajung la ea este deja prea târziu.
      P.S.2 Nu e necesar a se face presupuneri precum că mă simt pion sacrificat ori că sunt unul dintre cei care au ajuns departe. Nu este cazul.
      Eu rămân un muritor de rând care pune o întrebare.

      Apreciat de 2 persoane

  3. Fără legătură cu subiectul, mi-ai amintit de un banc de pe vremuri. „În societatea capitalistă era exploatarea omului de către om. În comunism este invers.”

    Iar acum la subiect. Cred că am fost, suntem și vom fi mereu în căutarea propriului drum, un drum nedefinit și poate nedefinibil, dar căutarea lui fiind esența. Așa cum se spune că „omul, cât trăiește, învață”, ar trebui să se spună că omul, cât trăiește, caută.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s