Peace to his memory.

          Curiozitatea pentru arta fotografică m-a întărâtat din adolescență. Și chiar dacă n-am devenit un artist fotograf, am reușit să produc (a se citi fotografiere, developare, mărire, uscare și tăiere) câteva cadre care până la urmă mi-au plăcut până și mie. Însă lăsând asta deoparte, trebuie să recunosc că m-au pasionat fotografiile făcute înainte să devin eu fotograf amator. Altfel zis, fotografii vechi. Și cum am dat peste unele făcute prin anii când abia făcusem cunoștință cu scutecele, m-am oprit la una ce mi s-a părut interesantă pentru expresia omului de la țară surprins pe o peliculă de celuloid și, deopotrivă, pentru faptul că fiecare fotografie ascunde întotdeauna câte o poveste. Pe care nu o poți afla decât de la unul dintre subiecți. Povestea ei n-o știu, așa că m-am rezumat la a privi atitudinile unor oameni ce nu mai sunt printre noi.

oameni-de-la-tara

            În vremurile acelea, omul de la țară „se poza” o dată la câțiva ani, iar unii doar la nuntă și pentru buletin. De aici și reacțiile diverse generate de apariția aparatului foto. Aici chipurile lor spun câte ceva, fiecare „gustă” momentul în felul lui. Vreo trei-patru, mai tinerei sunt zâmbitori și mulțumesc sorții că le-a fost adus în față instrumentul care oprește pentru posteritate imaginea lor de prin oglinzile caselor, imagini care, altfel, n-ar fi avut cum să le  trimită viitorului. Cel mai în vârstă din grup, pe lângă faptul că schițează un zâmbet ștrengăresc, este chiar mândru de asta! Va fi fost ultima lui poză, oare? Un altul, de lângă el, pare tare dezamăgit și parcă ar vrea să spună: Ehe taică, ce bine dacă-mi făcea și mie una mai la tinerețe… Alt bătrânel, cu mâinile noduroase, muncite zdravăn, afișează o mimică ce exprimă ceva de maniera: Și cu asta ce-am rezolvat? Cu ce ne ajută? Singurul care  nu și-a descoperit capul pentru evenimentul la care nu se gândea dis-de-dimineață, zâmbește și cu un gest nehotărât parcă ar vrea ca omul cu aparatul să se oprească fiindcă mai trebuie ceva făcut… Altcineva, din planul secund, aflat într-o reală stare de nedumerire a rămas cu mâna la… gură. Pare că se miră nu atât de ce se va alege de poza lor, ci mai degrabă de minunăția din mâna fotografului, pe care n-o înțelege cum procedează de-i „înghite” laolaltă, așa pe toți.

            Autorul moral al fotografiei se află în mijlocul lor. Chiar dacă pentru câteva momente a fost necesar să lase țigara să ardă singură, scrutează orizontul din fața lor și este satisfăcut că a reușit să strângă lângă el, pentru o poză, pe tovarășii lui de muncă.

            A fost bunicul meu matern. Peace to his memory.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s