„Halal” atitudine.

          Să zicem că nu mă pot considera un campion în a urmări talk-show-urile televiziunilor, însă câteodată mai „îngheață” pe ecran câte unul, preț de câteva minute. Apelând la prinicipiul ce-i prea mult întotdeauna strică și observând că nu apune  soarele în nicio zi fără ca cei de pe sticlă să nu cocheteze cu genul acesta de emisiune, mi-am zis că nu merită să mă „delectez” cu astfel de momente prea mult.

            Subiectul nu este însă frecvența cu care urmăresc vreo emisiune ce apare din cușca televizorului. Un lucru, de altfel, lipsit de importanță. Altundeva este durerea și anume la cohortele de invitați, mai ales bărbați, care mai de care mai vopsiți, ferchezuiți, dați cu gel, cu sau fără barbă, cu sau fără voie de la neveste sau amante, care vin să pună umărul la realizarea unui talk-show. Până aici nimic grav și nici interzis. Numai că atunci când încep să vorbească, și asta îmi place la nebunie, vorbesc toți în același timp, claie peste grămadă, de nu mai pricepi dacă acolo se discută un subiect sau cel puțin o sută… Moderatoarele de emisiune, care de cele mai multe ori sunt în postura de găini electrocutate, nu mai fac față noianului de invective, acuze, promisiuni de dat la picioare, înjurături printre dinți (noroc că astea nu se aud) și de multe ori bârfe. Da, bârfe, adică sunt vorbiți alții – cam de aceeași teapă cu gâștele din emisiune – care nu sunt prezenți la masa cu pricina. Culmea este că ei nici nu realizează că bârfesc în spațiul public! Știți de ce? Fiindcă în mintea lor de cârmuitori și destoinici în problemele țării, numai femeile au voie să bârfească în mod legal! Atunci când o fac bărbații se cheamă altfel. Cică, luare de atitudine!

            În realitate, „protagoniștii” cu pricina sunt niște… superbe cațe. Așa îmi vine să-i citez pe țăranii care munceau pe vremuri la CAP-urile patriei și atunci când vedeau câte un pletos zbanghiu ziceau cu năduf: Aoleo maică, ce bine ți-ar ședea cu sapa în mână!

            Dar acum, cine să trimită cațele la sapă? Fiindcă nici dintr-alea nu prea mai avem!

tepes

Sursa foto (mai puțin comentariul): http://touristinromania.net

Anunțuri

Un gând despre „„Halal” atitudine.

  1. Privitor la textul de pe fotografia aprigului domnitor, mă întreb dacă ar obține 50 % + 1 voturi în cazul în care ar avea proasta inspirație să participe la niște alegeri în secolul XXI … Nu știu ce mă determină să am destule îndoieli … O fi vorba de ”principiile și obiceiurile” Autorității Electorale la nivel național ?

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s