Istoria uitată.

             Există multe locuri în care este îngropată istoria neamului românesc. Cum interesele prezentului sunt altele, iar fondurile și specialiștii pleacă zilnic peste graniță, nu sunt speranțe că cineva se va strădui vreodată să le mai dezgroape. Și nici să dezlege misterul acestor locuri despre care străbunii au scris viitorului, pentru ca prețuirea faptelor venite din negura trecutului să fie făcută, peste generații, de către acei oameni care nu vor uita turbulențele din istoria neamului lor.

            Așa se face că, undeva pe niște meleaguri aflate prin podișul Vâlcii, se află un sat legat de restul lumii printr-un drum (ce-i drept acum asfaltat!) care se lasă spre apus și sat ce se numește Râpa Cărămizii. Pe vremurile de demult se numea Valea Porcului, fiindcă aflându-se în prejama pădurii de la răsărit, locurile erau vizitate adesea de porcii mistreți. Numele de Râpa Cărămizii a venit după culmea de deal din vecinătatea satului, iar motivul îl va pricepe cititorul din textul de mai jos. Aparține unui om de carte și cu carte, patriot și iubitor al istoriei neamului, scris în urmă cu 72 de ani și al cărui semnal nu a impresionat pe nimeni, nici măcar până la nivelul de intenție în a fi evaluat ca importanță arheologică și istorică. Probabil momentul acestui semnal a fost nepotrivit, fiindcă războiul s-a încheiat după un an ori interesele de atunci erau asemenea celor actuale. Altele!…

          „Numirea de Râpa Cărămizii, ce s-a dat acestui loc nu e nici cea mai potrivită, nici prea veche, pentru că în trecutul îndepărtat nu a fost, cum nici astăzi (1944) nu este numai o râpă obişnuită. Acum două mii de ani, se înălţa aici un pisc fumos, aşezat în partea de miazăzi a Dealului Cotoşmanului. Din el se lasă, spre apus, două culmi de deal ce închid între ele valea şi satul Valea Porcului; spre răsărit alte două culmi, îndreptate către râul Luncavăţului, mărginesc Valea Caselor, (sat) ce ţine de comuna Dăeşti; iar în jos porneşte din el dealul Ciorăştilor, din care se înalţă chiar lângă Râpa Cărămizii un pisc tot aşa de înalt numit Cuca-Ciorii, pe când pe partea de apus îşi ia mândru calea Dealul Războaelor, împodobit cu piscul Troiţa – alt nod pământesc din care încep mai departe, spre miazăzi, Dealul Oilor, Dealul Negrăii şi Dealul Pescenii.

         Piscul Râpa Cărămizii (se) înfăţişa ca un podiş înalt, mai lung de la miazănoapte către miazăzi şi mai îngust de la apus spre răsărit, însă în toate părţile era mărginit de cline încântătoare, acoperit de păduri seculare de stejar. La miazăzi, unde se îngusta, între Dealul Ciorăştilor şi Dealul Războaelor lăsa loc, la piciorul său, obârşiei pârâului şi văii Pesceana.

          Cum de pe acest podiş se puteau vedea valea Luncavăţului, de la vărsarea acestuia în Olt, în jos văile Pesceana, Negraia şi Olteanca, iar spre apus văile Cernişoara şi Cerna, putându-se privi peste celelate culmi de dealuri până în dealul Muerii din judeţul Gorj, este uşor de înţeles pentru ce strămoşii noştri l-au ales nu numai ca un  loc de priveghere, ci l-au şi întărit, făcând dintr-nsul o cetăţuie de apărare, de unde, în caz de înfrângere, se puteau retrage pe Dealul Cotoşmanului şi văile din jur, spre munţi.

          Această  cetăţuie, judecată de pe urmele zidurilor ce se recunosc prin praful roşu şi sfărămăturile cărămizilor din care au fost ridicate, avea formă hexagonală. Cele două laturi ale hexagonului din partea de miazănoapte făceau un unghi îndreptat tocmai către locul din Dealul Cotoşmanului pe unde trecea din vechime drumul ce ieşea din valea Luncavăţului în valea Cernişorii şi mergea mai departe în jos, pe valea Cernii, spre Olteţ. Alte două laturi închideau cetatea – una spre răsărit, alta spre apus, iar celelalte două o închideau spre miazăzi, formând unghiul dintre ele către izvorul pârului Pesceana – dar cu mult mai departe de acesta.

          Cu privire la timpul când s-a ridicat această mică cetate, nu s-ar putea spune ceva hotărât, decât poate numai în urma unor săpături făcute în interesul trecutului nostru istoric. Dar întemeiaţi pe o privire mai adâncă a înfăţişării de azi a locului, am putea spune, deşi nu fără teama de a se adeveri mai târziu altfel, că întărirea acestui punct prielnic apărării, s-a făcut înaintea războaielor pentru cuprinderea Daciei de către romani, când agerul Decebal, dându-şi seama că nu e îndeajuns de pregătit spre a se măsura cu stăpânitorii de atunci ai lumii, atrăgea la sine, cu plată mare, ingineri şi meşteri romani, care să-i ridice cetăţi la fel ca cele romane. Dacă cercetăm totul mai cu luare aminte, pricepem  că Marele Rege nu şi-a prea atins scopul tocmai aşa cum dorea. Şi aceasta iese la iveală din următorul fel de privire a lucrurilor: romanii, atât în timpul războiului, cât şi în urmă au ridicat întărituri ale căror ziduri ni s-au păstrat în parte până azi, aşa cum au fost lucrate – fiindcă romanii erau meşteri ne-ntrecuţi şi lucrau temeinic, pentru ca lucrările lor să vorbească despre dânşii lumii viitoare, ba de  s-ar fi putut, chiar veşniciei. (…) Înapoindu-ne privirea la Râpa Cărămizii vedem că n-a mai rămas nicio cărămidă una peste alta, ci numai urmele roşii, prăfuite ale zidurilor de odinioară, care se vede că au fost lucrate – şi ele şi cărămida din care au fost ridicate – în pripă, lipsite de temeinicia cu care lucra romanul pentru sine însuşi.

        Se crede, fără nici un temeiu, că în mijlocul cetăţii ar fi fost lucrat un puţ, ce da la capătul unui canal boltit, al cărui cap dinafară ieşea undeva departe de cetate şi pe unde apărătorii înconjuraţi, când vedeau că nu se mai pot apăra, se strecurau afară din cetate. Până astăzi, nu s-a putut da nici de celălalt capăt al canalului, nici de puţul din mijloc, dacă întradevăr a fost lucrat, pentru că nu s-au făcut săpături.

           În afară de cele arătate mai sus, pe lângă urmele zidurilor, o dovadă că aici a fost o cetăţuie de apărare este şi denumirea de Dealul Războaelor, ce s-a dat dealului de miazăzi şi care n-a putut să fie dată din alte motive decât că aici, în apropierea cetăţii, trebuie să se fi dat lupte, însă între cine şi când nimeni n-ar putea spune. Numai numele s-a păstrat, din gură în gură, fără nicio lămurire. (…)

        Se ştie, de asemenea, că dincolo de valea Olteţului, la Grădişte, pe muchia dealului de apus, spre Gorj, este iarăşi un pisc, ce i se zice La Cetate, unde de asemenea se văd urmele unei cetăţui, ce putea să fie văzută de la Râpa Cărămizii şi de unde aceasta se vedea iarăşi. Aceste locuri întărite se găseau în legătură unul cu altul, apărătorii lor, poate se înţelegeau prin anumite semne şi, de bună-seamă, se ajutau. Iar amândouă aceste cetăţui făceau cu o a treia, aşezată către partea de miazăzi a judeţului Vâlcea, spre Tetoiu-Vasilaţi, un soi de triunghi de apărare. Despre aceasta din urmă n-am nicio cunoştinţă lămurită, ci numai am primit cândva o ştire pe care n-am avut putinţa s-o cercetez ca să-mi dau seama cât preţuieşte ca adevăr şi interes istoric.”

Culmea Râpa Cărămizii

Panorama spre Nord.

Panorama spre Sud.

Sursa foto: google.ro/maps

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Istoria uitată.

  1. Este foarte interesant fragmentul de document prezentat și sunt surprins că nici un arheolog nu a fost ispitit să deslușească rostul și amploarea acestor fortificații. Dacă în prezent ar fi explicabilă această lipsă de interes prin încercările de anihilare a sentimentului patriotic, în urmă cu 3 – 4 decenii, statul român era interesat să pună în evidență filonul existenței acestei nații pe meleagurile Daciei ! Dar după cum insistăm pe demonstrațiile privitor la beneficiile globalizării, probabil peste ceva vreme vom rămâne doar cu „turnulețele” din zona Filiași – Strehaia (vestigii ale „europenizării” noastre cu tentă indiană) …

    Apreciat de 1 persoană

    • Da așa este, nici măcar acum 40 de ani (ori mai mult) n-a interesat pe nimeni locul respectiv. Lucru care m-a mirat și pe mine, fiindcă locația era cunoscută de arheologi. Din apropierea ei s-au „recoltat” oasele unor animale preistorice, unele guri bătrâne spuneau că au fost chiar de dinozauri… Dinozaurii prezentau interes, dacii nu!
      Iar la vestigiile de care faceți vorbire sunt de adăugat multe alte „zone europenizate”… Din nefericire.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s