Test.

Faceți testul și veți descoperi calități și defecte despre care nu știați că le aveți.

            https://www.16personalities.com/ro

Anunțuri

6 gânduri despre „Test.

  1. Calităţile le ştiu şi dacă nu, vor ieşi ele la iveală, dar ar trebui să am ceva defecţiune, să fiu interesat şi de alte defecte decît cele pe care le ştiu.
    Să am şi alte motive de depresie, pe lîngă frig şi nenumăratele celelalte care nu sînt o consecinţa a acţiunilor mele.
    Încă nu sînt depresiv, dar…

    Apreciat de 1 persoană

    • Era doar o sugestie. Personal l-am făcut exact pentru a afla defectele care nu mi le știu – fapt care nu poate să-mi genereze vreo depresie, fiindcă știu că astfel de teste sunt destul de puțin relevante… Am făcut și am aplicat zeci de teste cu scop de orientare, în niciun caz pentru diagnostic ori pentru… generarea unui diagnostic!

      Apreciat de 1 persoană

  2. A fost interesant. Cu atât mai interesant cu cât nu mi-am descoperit defecte despre care să nu știu deja. Drept este și faptul că, după mulțimea de ani de viață pe care i-am depășit, ar fi fost chiar ciudat să nu mă cunosc în suficientă măsură.
    Probabil că, făcut la tinerețe, m-ar fi bulversat nițel, căci aveam o părere foarte bună despre mine. Dar asta a trecut, cu timpul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt prea puțini oameni care au o părere proastă despre ei la tinerețe. Și asta nu e neapărat ceva rău. Poate fi benefic și susține progresul. Mai rău este când când omul crede că are mai multe calități decât are de fapt… Și încetișor alunecă spre infatuare. Un defect pe care un infatuat nu-l va recunoaște niciodată!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s