Dacă tăceai, filozof rămâneai.

           Am văzut zilel trecute cum marele filozof Liiceanu ține morțiș să pătrundă în creierul oamenilor din această țară, mărturisindu-ne tam-nesam ce sensibil este la vederea gurilor fără dinți. Cam ciudată preocupare pentru un om căruia îi place să i se spună filozof, să ajungă să analizeze câți incisivi, premolari și molari au lipsă românii la inventar. Nu cred că trebuia să se omoare să obțină două licențe –  în Filozofie (1965) și Limbi clasice (1973) – ca să ajungă astăzi, plin de ură și desconsiderare față de concetățeni, să le facă recensământul stomatologic.

            Trebuie amintit că domnul în cauză, la numai cinci ani după terminarea facultății, fiind doar un simplu profesor de filozofie, a ajuns cercetător la Institutul de filozofie. Pe vremea aceea, în instituțiile de cercetare nu era admis ca cineva să nu fie membru PCR și, foarte probabil, că domnul era la fel de viral față de dușmanii comunismului, așa cum procedează astăzi cu dușmanii… fără dinți din stradă.

            Acest celebru personaj își imaginează că 8 zile petrecute cu Constantin Noica și reeditarea operelor filozofice ale lui Cioran, Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu ori publicarea memoriilor lui Constantin Argentoianu și I.G. Duca i-au conferit fără putință de tăgadă titlul de filozof. Fals! Câteva din operele acestui profesoraș ne lămuresc; Apel către lichele, Declarație de iubire, Ușa interzisă, Despre minciună, Despre ură, Despre seducție, Scrisori către fiul meu (fiul pe care l-a părăsit pe când avea 9 luni neîmplinite în uterul mamei sale, părăsită așijderea și ea???), Întâlnire cu un necunoscut, Dragul meu turnător, Dialoguri de duminică, Nebunia de a gândi cu mintea ta. Absolut relevante, nu?!  Subiecte edificatoare prin titlu pentru gândirea și substratul filozofic ale operei domnului filozof. Cel puțin ultima, apărută în  2016 ne dă o informație certă despre ce se naște în mintea unui astfel de om în momentul când cade el pe gânduri…

           Un filozof trebuie să aducă, obligatoriu, idei originale, noutăți în gândire care să capete ceva din logica lumii în care trăiește, să muncească la o operă personală care să-l reprezinte și care să arate lumii că oriunde va fi înțepat, de acolo va sări știință. Nu neliniștea permanentă și frica obsesivă de autoritățile unui regim sau altul trebuie să fie axul principal al operei unui filozof adevărat, ci creativitatea și ineditul unor idei remarcabile. Altfel, profesioniști ai intoxicării nu vor fi jurnaliștii care nu sunt pe placul domniei sale, ci exact invers, iar riscul de cădere în extremism este inevitabil și asta s-a văzut după alianțele făcute de-a lungul vieții. Adică, Virgil Ierunca  și Monica Lovinescu. Și asta spune totul… Cumva poți fi un filozof cu ștaif dacă iei o poziție critică asupra atacurilor aeriene NATO efectuate asupra Serbiei? Firește că nu, fiindcă opinia publică l-a pus iute la zid știind că, de fapt, ținea hangul prietenului de branșă, Pleșu, care la vremea aceea se smiorcăia în funcția de ministru de externe…

            Regimul comunist i-a făcut rău, deși numai rău nu se poate spune fiindcă i-a dat două licențe, loc de muncă și casă. Dar cu oamenii suferinzi, în primul rând suferinzi și mai apoi lipsiți de bani, ce ai? Nu vreau  să se înțeleagă precum că lipsa dinților la români este de lăudat și nu are o cauzalitate clară în modul lor de viață, mai precis în igienă orală defectuoasă. Dar s-a întrebat domnul filozof, măcar pentru locurile natale, câte cabinete stomatologice sunt în afara orașelor județului? Adică, acolo la oamenii săraci, de la țară. Îi spun eu, născut pe aceleași meleaguri! Se pot număra pe două mâini. Și chiar dacă ar exista mai multe, poate să se întrebe ilustrul învățat câți oameni pot face față tarifelor stomatologice practicate astăzi, care cresc de la un an la altul?

            Suntem intelectuali de pomană dacă nu sesizăm tragicul în care se zbate de generații bietul popor român. Tragicul, subiect al tezei de doctorat a d-sale (Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii-1976), nu trebuie să ajungă subiect de reprobare socio-politică ori să-l luăm la mișto în piață sau la masă din restaurant (deh, dacă avem dinți…) și dacă ne considerăm buni români să dovedim cu înțelepciunea ce ne-o dă titlul de filozof că suntem în stare să-i înțelegem dimensiunile și consecințele.

         Numai că nu este cazul. Nici nu se consideră și nici nu este un bun român. Pentru mine este o mulțime vidă. Adică, „Ø”.

Anunțuri

2 gânduri despre „Dacă tăceai, filozof rămâneai.

  1. Unii oameni, mai ales dintre cei lăudați (de cele mai multe ori cu motiv), ajung la o vreme să creadă că ceea ce se vede cu ochiul liber nu marită atenție, ci adevărul gol-goluț este doar în ceea ce gândesc ei … Cred că „defecțiunea” asta o are și dl. Liiceanu, mai ales prin „aprecierile” pe care le tot face de mai bine de un deceniu ! Păcat …

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s