Să fii ceea ce pretinzi că eşti.

          Zilele trecute tocmai ce m-am întâlnit cu o cunoștință, fost angajat la apărare. În locul unde ne găseam circulau persoane care, în prezent, sunt active – diferite grade și, firește, funcții diferite. Purtam o conversație încadrată la capitolul banalități. Eternele întrebări despre mersul vieții cu multiplele ei secțiuni… Întâmplător, pe lângă noi a trecut unul dintre foștii colaboratori (posibil șef) ai cunoștinței mele, un om ce nu avea trese pe umăr ci stele și era necesar ca el să-i adreseze un salut – el având, când era în activitate, un grad militar inferior. Salut impus înainte de toate de bunul simț și mai pe urmă de regulile de politețe militară. Ceea ce s-a și petrecut. Însă, după ce am auzit formula „am onoarea să vă salut” și după ce persoana purtătoare de stele s-a îndepărtat, interlocutorul meu se întoarce spre mine pentru o clipă, apoi se uită chiorâș după cel care trecuse și numai ce-i trimite pe urme: „p***a m*-**i de porc”. Moment în care m-am făcut că a început să plouă…

           Întâmplarea mi-a stăruit ceva timp în gânduri, până au început să năvălească peste mine unele întrebări. Printre ele era una legată de onoarea de care se folosise omul acela în formula de salut și mă gândeam cum capătă omul onoare, deoarece cum se poate pierde tocmai văzusem.

           Onoarea presupune multe și importante calități umane precum cinstea, corectitudinea,  integritatea morală, demnitatea și prestigiul. Este o dovadă a unei prețuiri alese și a unui real respect, totul oferind unui om soluția să demonstreze semenilor săi că este un caracter adevărat, care nu trăiește în zadar și prețuiește pe cei care l-au crescut și educat. Este evident că nimeni nu se naște plin de onoare, dar am convingerea că oamenii de onoare au o combinație specială de baze azotate purinice și pirimidinice, într-o genă aparte, care nu moare decât odată cu ei.

          Este de prisos să mai adaug că personajul care saluta/vorbea cu/de onoare habar n-avea ce înseamnă asta, fiindcă dacă ai cinstea, favoarea să saluți pe cineva o faci fiindcă ești convins de respectul pe care că-l merită celălalt om, nu o faci din ipocrizie. Altfel,  apelul la onoare în societate, onoare care de fapt pur și simplu nu o ai este realizată pe deplin. Pentru a fi corect cu ceilalți oameni trebuie să fii corect mai întâi cu tine însuți. Însă cea mai corectă definiție a acestei nobile calități, din ce în ce mai rară astăzi, mi se pare că este cea dată de înțeleptul Socrate, care zicea la vremea lui: „Cea mai bună cale de a trăi în onoare în această lume este să fii ceea ce pretinzi că eşti.”

      P.S. Nu știu de ce am uitat pur și simplu să întreb cunoștința mea ceva foarte important. Ce pretinde el că este în această lume?  Deja mă bate gândul că, dacă o făceam, mă alegeam și eu cu ce s-a ales generalul…

Anunțuri

3 gânduri despre „Să fii ceea ce pretinzi că eşti.

  1. Fără îndoială, clinciurile din timpul activităților comune lasă uneori „cicatrice” însă, în mod obișnuit timpul transformă chiar și momentele mai puțin plăcute în amintiri despre care se fac glume savuroase … Depinde totuși de calitățile cu care e dotat fiecare individ în parte … Normal ar fi totuși ca vorba ce a trecut de vârful limbii să posede „certificatul” sincerității, sau … dacă nu e posibil, liniștea să fie în drepturile ei depline !

    Apreciat de 1 persoană

    • Sincer ceea ce s-a petrecut nu părea deloc o glumă, fiindcă pe om îl cam apucaseră nervii, o dovadă că fusese „rănit” bine de persoana întâlnită…
      Mai firesc mi s-ar fi părut să facă stânga-mprejur și să treacă peste un moment penibil în felul lui, când mie mi-a demonstrat cine este și ce hram poartă. Însă e posibil să mă înșel.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s