O zi.

           V-ați întrebat vreodată ce vă poate întrista ziua? Sincer nici eu n-am stat să mă gândesc la întrebarea asta. În aerul rece al dimineții ce venea dinspre miazănoapte am pornit, nu prea hotărât ce-i drept, după câteva târguieli.

            La ușa unui non-stop, care nu era tocmai ținta mea, o ființă cuprinsă de bătrânețe adâncă își sprijinea anii într-un baston și cu pași rari și mărunți lăsa impresia că ezită să intre. În cealaltă mână, o sacoșă goală, fluturată de adierea rece… Până la urmă tabloul îl vedem zilnic, însă tragismul se năștea din altceva. Straiele negre noi care le purta femeia…

            Ar putea fi ceva mai trist pentru ea în lumea aceasta? Cu certitudine că nu o sacoșă goală – pentru care nici nu se știe câți mărunței avea ca să ducă ceva acasă – cât mai ales faptul că până nu demult drumul acesta îl făcuse el, omul cu care împărțise bucuriile și necazurile unei vieți. Atunci era mulțumită cu puținul care-l aveau, iar bastonul se odihnea…

            Mai departe nu se mai poate spune decât un singur lucru. Punct.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s