Năuci la vot.

          Nu fiindcă m-ar da grija afară din casă despre ce se alege și pe cine vor alege francezii ca președinte al lor, dar după ce englezii s-au trezit bine abia după ce au votat nienspiratul Brexit (întrebându-se ca cei din lumea a treia pentru ce au fost la vot!!?…), cum ar fi ca după cele două tururi ce vor fi în Franța, mâine și pe 7 mai, să iasă victorioasă Marine Le Pen? Adică, cea care vrea să închidă granițele! Nu cumva pe 8 mai vom vedea și la ei năuci care se vor întreba „de ce au fost la vot?” și „de ce se închid granițele?”.

Anunțuri

2 gânduri despre „Năuci la vot.

    • Se vede de la două mii de poște că marile puteri nu mai comunică și că alianțele sunt din ce în ce mai false. Istoria ne spune că ce va similar se petrecea prin anii `38-`39 și destul de mulți observatori politici (n-am zis analiști, fiindcă aceștia sunt prea deștepți…) declară că un nou război deja a început. Despre Trump? Altă dată, deoarece ăste e ceva ce n-a văzut niciodată Parisul, Londra și nici Drăgășaniul…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s