Doctorul de casă.

           Printre tomurile bătrâne rămase de pe urma bunicilor, se găsește și Doctorul de casă sau Dicționarul sănătății. Este o carte cu multe sute de file, așa cum îi stă bine unui dicționar și este o ediție din anul 1929. Autorii acestui dicționar au fost Dr.Vasile Bianu, colonel medic în rezervă și Dr. Ioan Glăvan, asistent universitar. Fiind un sprijin în a prezuma unele stări patologice, semne și simptome ale afecțiunilor de toate genurile, dar și un ghid terapeutic prin recomandările adecvate fiecărei situații patologice, cartea era, așa după cum spune și titlul, un adevărat doctor de casă, găsindu-se prin gospodăriile celor cu știință de carte.

            Cu toate că avea greutate, atât la propriu cât și la figurat, prin copilărie încercam să deslușesc ce stătea scris în acele pagini. Numai că erau prea mulți termeni pe care nu-i pricepeam. Așa că mă plictiseam destul de repede. Însă, de cele mai multe ori, patologia înfățișată ori metodele terapeutice nu erau tocmai pe „placul” meu și meditam, fără să știu de ce, la faptul că omului îi este hărăzită prea multă suferință. Așa că îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și alergam la bătut mingea.

            Mai zilele trecute mi-a căzut din nou în mână dicționarul sănătății. Privindu-l acum „din altă perspectivă” mi s-a părut o carte romantică. Ori, mai degrabă, o lucrare din epoca medicinii romantice, când patologia și primul ajutor erau înfățișate ca niște povestiri botezate cu un pic de umor în fața unui pahar cu bere, dar cu mențiunea importantă că descrierea termenilor se încheia mereu cu trezirea atenției omului și cu precizarea gravității prognosticului de câte ori era cazul. Și cum mi-au plăcut dintotdeauna albinele, cu toate că sunt alergic la veninul lor, m-am oprit să citesc despre albine.

           „Albine  (Înțepături de) – Fiecare albină are un acușor la partea dinapoi cu un vârf ascuțit și dințat (15 până la 16 dințișori), care îl face să semene cu o suliță  și d38-mai_15in care pricină odată intrat în piele el nu mai poate eși. Acușorul este găunoșit pe dinăuntru și prin acel canal ese veninul care este produs de 2 beșicuțe așezate în pântece și care venin mărește durerea înțepăturii. Cu acest acușor se apără albinele când sunt atacate, lovite sau supărate în munca lor, și atunci înțeapă unde le vine bine, pe față, gât, mâini sau pe ori ce altă parte descoperită a corpului. Partea înțepată îndată se`nroșeșete, să umflă și dă loc la o mâncărime și arsură de multe ori foarte mare. Când înțepăturile sunt multe se pot ivi semne grave, umflături mari și abcese. S`a întâmplat uneori ca copii sburdalnici să se ducă în stupărie ori să încerce să scormonească niște vespii din culcușul lor; ei au fost așa de tare înțepați de un număr mare de albine sau vespii încât au căpătat gangrenă la membre prezentând semne foarte grave urmate chiar de moarte. – Mai întotdeauna acușorul introdus sub pele se desface de corpul albinei atrăgând cu el și beșicuța de venin, pe care o vedem  în înțepătură sub forma unui punct rotund și negru. Nu trebuie să apăsăm pe această pungă ca să nu se scurgă venin în rană; e bine s`o ridicăm cu un vârf de ac, trecut întâi prin foc, ceeace se face lesne cu puțină îndemânare și cu ochi buni. După ce s`a scos acușorul e bine să se spele locul cu apă rece sărată, cu oțet, cu spirt de vin cu apă de Colonia, cu apă de plumb sau cu câteva picături de amoniac lichid, cari toate micșorează durerea. Se mai poate pune un amestec alcătuit din: amoniac 15 grame, colodiu 5 gr. și acid salicilic 50 centigrame. Când înțepăturile sunt foarte numeroase va trebui ca bolnavul să facă o baie caldă și să i se deie pe dinăuntru tonice (întăritoare). Câte odată albina pătrunde în nas sau gură și atunci lucrurile sunt mai grave. Se întâmplă uneori că mâncând fructe să înghițim din greșeală o albină sau o vespie și atunci de ciudă să ne înțepe în gură sau în fundul gurii sau pe  limbă, după care părțile înțepate se umflă așa de tare încât ne astupă răsuflarea și putem muri de asfixie.  Cel mai bun lucru este să facem gargară cu sare de bucătărie topită în apă în care vom pune  și puțin oțet, iar dacă starea e gravă să chemăm doctorul. Se mai recomandă  ca gargară: ceaiul de nalbă, de floare de soc și de capete de mac. Bondarul (bărzăunul) și vespile sunt tot așa de primejdioase ca și albina. Tratmentul este acelaș, ca și pentru înțepăturile de țânțar, tăun și în mușcăturile de omidă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s