Memoria colectivă

            Războiul continuă. Important este să nu țină cât celelalte două, din trecut. De remarcat este că se trimit semnale despre curiozitatea unora față de originea nenorocitului de virus. America nu este sigură dacă este opera naturii (recte piața de animale vii) sau aberația chinezilor de a-l fi produs în laboratorul din Wuhan. Și asta doar pentru a „impresiona” pe rivali printr-o mare ispravă, de a fabrica o armă biologică. La rândul lor, chinezii, altfel niște ofuscați nativi, ripostează și acuză pe câțiva din armata americană că ar fi adus virusul la ei. Continuă lectura

Nesemnificativ.

                 Scriam aici (din varii motive) despre o dramă ce se consuma în tăcere. De trei zile este o dramă încheiată. Nu mai există chipul fără umbră. Nu știu prea bine dacă a ajuns în ceruri, dar ce știu sigur este că se află în pământul pe care călca cu nenumărate poticneli. Oricum, nu va observa prea multă lume această dispariție… Prin harababura mondială care ne-o oferă acest al treilea război, dus fără arme dar cu pierderi de vieți omenești, va fi cu siguranță o dispariție absolut nesemnificativă.

                 Din parte-mi – Odihnească-se în pace. Acolo, unde se află. Deasupra… oricum nu mai este pace…

Pentru ce m-am lăsat de scris.

            Vara e pe ducă. Nici nu știu dacă am înțeles ceva din ea. Lamentabilă. A început cu ploi și zile reci de toamnă târzie, apoi a dat-o pe caniculă. Colac peste pupăză, a patra putere în stat s-a îmbolnăvit de sindromul Dincă. Mai concret, a fost cuprinsă de isterie – și a generat isterie – pentru o aberație a naturii cu chip omenesc, care nu poate să emane decât milă și scârbă. Printre paginile acestei mizerii, mediatizată de parcă a fost asasinată regina Angliei, a început să se strecoare politica cu trepădușii care vor să ajungă „primul domn” al țării… Atacuri la persoană, jigniri, acuzații… Curg anunțurile cu intenții sau confirmări de candidatură la postul din deal. Ipocrizie și impostură. Adică exact ce avem de cinci ani încoace din partea ultimului înscăunat. Mai nou, se încearcă „inovația” ca prima doamnă să nu mai stea pe-acasă, la tigaie, ci să  ajungă tocmai pe jilțul domnesc. Caz în care primul domn va rămâne cu succes cloșcă pe aragaz. Ptiu, ferească sfântu’…

             Uite așa mi s-a făcut o lehamite autentică și mi-am zis că e mai bine să las câteva pagini albe pe aici. Că n-o fi foc!

Alcolisme.

             Zilele trecute l-am auzit pe celebrul prof. dr. Oproiu, la un post comercial de televiziune, spunând că metabolizarea alcoolului se face în mod diferit, în funcție de sex. Adică, ficatul normal al bărbatului – asta vrea să însemne fără alte suferințe- metabolizează 12 mg alcool pur pe zi, iar al unei femei, numai 8 mg alcool pur.

            Problema este că, prin anii ’80, același profesor spunea discipolilor într-ale medicinii, că ficatul nu metabolizează alcoolul. Întrebare: a evoluat ficatul în cele patru decenii care au trecut sau alcoolul nu mai are formula CH3CH2OH? Cei mai mulți, care le au binișor cu paharul îmi vor spune verde în față: a evoluat medicina! Oare așa să fie!!?

Realizări.

             În nenumărate cazuri se poate auzi cum părinții se laudă cu realizările făcute în contul odraslelor proprii. Unii sunt în pragul nevrozei obsesesivo-fobice și cercetează asiduu, zilnic, pentru descoperirea unor căi ieftine și eficiente care să le sporească Continuă lectura

De ce nu și academia?!

               Cică peste Academia Română a picat auditul Curții de conturi. În fond nimic neobișnuit, deoarece oricare instituție a statului trebuie să fie vizitată de către „supervaizării” curții. Necazul cel mare este că, elita științifică, artistică, literară etc., etc. a țării nu a găsit un economist pe măsura dimensiunii fabuloase ce se află în spatele acestei instituții de prestigiu. Rezultatul? Datorii de aproape 600 de mii lei, paralele cu Continuă lectura

Membru responsabil al societății.

          L-am auzit pe ilustrul nostru președinte, în seara aceasta, rostind următoarele: „vă urez să continuați să luptați pentru ca fiecare copil din România să aibă o șansă la un viitor mai bun, fiindcă, în definitiv, pentru asta trăiește dascălul, să educe elevul, tânărul, studentul, în așa fel încât el să aibă succes în viață – în viața de tânăr și, pe urmă, în toată viața de membru responsabil al societății.”

            El a fost și rămâne dascăl, și a ajuns, mulțumită virajului politic, și președinte al acestei țări. Luând în seamă ambele ipostaze, i se poate pune întrebarea fundamentală: „Ce ați făcut mai întâi dvs. pentru copiii acestei țări ca să aibă succes în viață și să devină membrii responsabili ai societății?”  Fiindcă noi, de la talpa țării, am văzut de curând că nici n-ați avut bunăvoința (ori s-a terminat cerneala din stilou…?) să aprobați un buget. Gest după care, copiii despre care vorbiți transpirând, ar fi beneficiat de o mărire amărâtă a alocației. Paralel cu asta, nu ar trebui să abuzați de sfaturi în direcția învățământului, deoarece viața vă contrazice. Dacă, „în definitiv, pentru asta trăiește dascălul”… „să educe elevul, tânărul, studentul”, de ce nu trăiți pentru asta??? Ați schimbat cursul/parcursul și rezultatele în sfera politică sunt lamentabile. Ori cariera didactică nu s-a încadrat nici ea în sloganul electoral, pe care foarte posibil nici nu-l mai știți – lucrul bine făcut?

            Era foarte bine dacă poporul acesta vedea din partea dvs., până acum, un singur lucru bine făcut. Ce ar fi să nu mai vorbim, numai pentru a aduce la extaz acoliții, despre „membru responsabil al societății”, deoarece nu prea aveți habar ce înseamnă asta?!…

Reclame idioate.

            Mă tem să mai trec pe lângă televizor atunci când nesătuii ăștia difuzează reclame.

             E foarte posibil, ca într-o zi o să-l arunc pe fereastră dacă-l mai aud pe găgăuță ăla că nu i-a găsit dezechilibratei de soacră-sa Supramax articulații. Nu putea să se ducă dracului, de la început, la „altă farmacie” și îi scutea de cheltuieli  pe furnizorii de iluzii terapeutice…

            Încă mai am noroc. Nu mi-au impozitat telecomanda.

             Revenind un pic la normal, trebuie spus că reclamele din țara asta pot lua oricând un Oscar, curat ca lacrima, la Secțiunea imbecile.

Momente dificile

             Nu știu exact câte lucruri mi-au displăcut până acum, dar este cert că nunțile sunt printre ele. Experiența mea „vastă” la acest capitol se rezumă (aproape) la degetele unei mâini. Iar din această măreață cifră, una dintre participări a fost la nunta mea, de la care, sincer, puteam să lipsesec fiindcă mare pagubă nu era… Deși nu cred că ar fi cineva curios să afle de ce nu-mi plac astfel de evenimente, am să spun totuși câteva cuvinte vis-à-vis de astfel de momente, cică unice.  În esență, e vorba de faptul că sindrofia cu pricina este o epopee alcătuită din mai multe încercări. Continuă lectura