Mingea.

             Indiscutabil faptul că toți oamenii, la un anumit moment din viață, au avut de a face cu o minge. Nu doar în sensul că le-a venit pe neașteptate în cap în timp ce erau întinși pe nisip ori când treceau prin parc, taman când aveau gândurile plecate aiurea.

            Mă refer la jocul cu mingea. Indiferent ce marcă și destinație avea ea. Acu’ câteva decenii bune și eu începusem să dau cu piciorul într-una. Că nu aveam mare spor deoarece eram numai „piele și os”, pe de o parte, și, pe de-alta, pentru că aveam niște amărâte de garduri ce începuseră să cedeze binișor, iar bunicul (care nu dăduse cu piciorul într-o minge niciodată) mă tot „îndemna” să nu mai „bat gardurile”… Aveam o minge destul de amărâtă. Ca mine. Costa 9 lei, era din cauciuc și mirosea frumos atunci când era nouă. Mi se părea că avea miros de prăjitură. Asta fiindcă nu prea ajunsesem să privesc vreuna. Numai cozonacul pe care-l făcea mama, la vatră, îl știam.

             Mingiile acelea, fiindcă trebuie să recunosc faptul că au fost multe la număr deoarece de multe ori rămâneau agățate în cuiele ce ieșeau81-oct_22 din scândurile gardurilor, erau de diferite culori, iar mie îmi plăceau mai mult cele verzi. Cum spărgeam una, cum începeam gudureala pe lângă tata să-mi aducă una nouă de la oraș, atunci când ajungea cu treburi importante pentru școală.

              Mult mai bine m-am simțit când, în loc să alerg singur după ea și să „bubui” gardurile bătrâne, am început să joc fotbal cu frate-meu. Începutul a fost exagerat de timpuriu. Adică, atunci când el abia începuse să se țină pe picioare… Însă, până la urmă, inițiativa mea a fost benefică pentru că alergându-l de mic s-a dezvoltat fizic mai bine. Din punctul lui de vedere nu știu cum vede acum întâmplările din vremea aceea. Nu prea ne mai vedem. Și nu doar faptul că umblă pe mări și oceane, mânuiând motoare de vapoare, ar fi singurul motiv. Doar că asta face parte din alt film. Mai greu de „difuzat”.

Anunțuri

A greși este omenește.

           Oamenii sunt inteligenți, dotați bine la extremitatea cefalică, fără îndoială sunt și conștienți că au calități peste calități și nici nu fac niciun efort să le ascundă. Le etalează, fac uz de ele și când cumpără vinete în piață, ori se laudă, mamă-mamă, pe unde apucă. Continuă lectura

Transpirații de la frig.

                S-a cam dus vara și după cum stau lucrurile pe-afară pare că se duce și toamna. Ce e de neînțeles este de ce în casă e mai frig decât pe stradă. Sau și mai grav, de ce unele doamne administrator de bloc stau pe gânduri toată vara și acum, când ar trebui să „duduie” caloriferele, se apucă de schimbat țevile de la parter până spre cer… Cum ziceam mai demult, he-he atunci când aveam insomnii și aveam timp să mă roadă ceva motive să mai scriu una, alta, lumea s-a întors rău de tot cu susu-n jos. Da’ acum, dorm de rup din cauza frigului. Dacă fac imprudența să mă trezesc mă apucă pandaliile pe gogomârlele care trăiesc printre noi și adio inspirație. Mai că te apucă transpirațiile din cauza frigului!…

80-oct_08

Sursa foto: pixabay.com

Homeless.

          În urmă cu vreo două zile, un condei iscusit trimitea în blogosferă câteva detalii de la o întâlnire (absolut reală) a bloggerilor, despre care afirma că, „cei mai mulţi suferim de ciudăţenii, fixaţii, timiditate, manii, chestii obsesiv-compulsive, complexe, suntem nişte asociali bine mascaţi de expunerea de pe bloguri”. Nimic mai adevărat. La urma-urmei suntem oameni și trăim într-o lume nițel cam nebună.

            Așa că, mai devreme sau mai târziu, pe fiecare ne miruiește câte ceva dintre aceste suferințe. Pe de altă parte, într-o lume nebună dacă ai făcut imprudența și nu te-ai infectat cu oleacă de nebunie, riști să nu pari normal… Convingerea mea este că pe lângă toate astea mai avem o suferință, aceea numită dezamăgire. Cred că mulți dintre noi, cei care ne „întâlnim” pe strada cuvintelor scrise, scriem fiindcă ne împing fel de fel de dezamăgiri. Mai mari, mai mici, vechi sau noi, aromate sau nu, dar pe care viața ni le-a servit cu nonșalanță. Așa că fugim din bula noastră, aceea cu diverse probleme, și încercăm să ne agățăm de un cârlig nevăzut, necunoscut și incert ca eficiență. Scriem. Subiecte multiple, tot felul de pățanii, istorioare, călătorii, regrete și frustrări, critici mai mult sau mai puțin acide, poezii și melodii, poze și amintiri… Toate sunt foarte utile, fiindcă ne mută gândirea de la dezamăgirile pline de lașitate, provenite de la ceea ce se cheamă cotidian, la o ipostază în care ne simțim puțin mai confortabil și detașați. Găsim și noi un… adăpost. Chiar dacă numai pentru câteva momente.

            Chiar dacă trăim cu o superbă iluzie. Aceea că ne-am luat medicația nimerită care ne ajută să uităm dezamăgirile…

79-sept_27

Sursa foto: pixabay.com

Lunile cu litera „r”.

             Nu trebuie făcut apel la o aritmetică superioară pentru calculul bilanțului acestei veri care s-a încheiat de curând. Fără sare, fără piper și fără niciun eveniment spectaculos care să-mi taie calea… Asta dacă fac abstracție de turbații de la volan care taie intersecțiile și vor „să-ți ia fața” numai pentru că li se pare că roțile tale nu se învârtesc după placul lor. Continuă lectura