Vamaioții.

            Am aflat că există un dicționar denumit urban. În el este definit termenul de vamaiot, astfel: 1.vamaiot ~ cineva care merge an de an la mare la Vama Veche. Un vamaiot iubeşte: plaja, marea, o bere, mai multe beri, hamsiile, un cearceaf pe plajă, corturile, chitările, bluesul, Expirat(?!). Un vamaiot nu iubeşte: costumele de baie, Jeep-urile, Chaise-longues, fițele, raziile, geamandurile, Ski-Jeturile, camparea interzisă, plaja concesionată, plasticul.

            Abia acum mi-am venit acasă! Păi dacă nu iubește plasticul, de-asta îl aruncă pe unde nimerește, iar unul din posturile TV tocmai ne zicea astăzi că, după o noapte de vin și tărie – așa după cum declara o duduie participantă la petrecere – peste plaja de la Vamă parcă a trecut taifunul…

            Poate că n-am înțeles exact. Definiția se vrea adevărată sau falsă precum ideile acestor fățarnici? Așa iubeşte un vamaiot plaja??! Sau în numele „libertății vamale” se poate spune una și se face altceva?…

            Propun să nu mai curățe nimeni, niciodată, plaja și atunci când vor veni să comemoreze 1 Mai (fiindcă asta ar trebui să facă!) să o găsească așa cum o lasă ei după nopțile… vamaiote. Noroc pentru natură că nu m-aude nimeni…

Anunțuri

Una din răzbunările naturii la bătrânețe.

          Conform teoriei genetice, senilitatea asociată bolii Alzheimer, ar fi determinată de o mutație genetică în codificarea proteinelor precursoare amiloidului (APP), numite presenilina1 și presenilina 2. După mai multe opinii științifice, semnalarea genelor apolipoproteinei E (APOE) reprezintă un factor de risc în dezvoltarea acestei afecțiuni, însă insuficient pentru a o determina dacă acest factor este singular. Așa că, mai multe teorii studiate și analizate mai adaugă și alți factori de risc: BACE1 (o enzimă importantă în formarea tecilor de mielină în celulele nervoase periferice),  ECE1 (convertaza endoteline), proteina tau asociată microtubulilor, o enzimă de degradare a insulinei (IDE), gene de sinapsă (compuși proteici de reglare a fluxului de colesterol) ori gene antiapoptotice-II1. Continuă lectura