Steaua unui om.

          Autobuzul 33 îl lua de la căminul din apropierea Gării de Nord. Era o mașină marca Skoda, vopsită în roșu și alb, cu care trebuia să ajungă la stația Tunari, pe strada Eminescu. Era singurul reper care-l știa și trebuia urmărit într-un oraș cu multe străzi și străduțe încâlcite. În rest traseul nu avea nicio relevanță. Traversarea centrului orașului nu-l interesa, poate cel mult câte o clădire cu arhitectura croită în perioada interbelică să-i fi atras atenția pentru câteva clipe. Continuă lectura

Anunțuri

Reveria unei adolescente triste.

          Vântul bătea în lung strada mea pustie… casele cu mai multe etaje, cu ferestrele sparte sau bătute în scânduri păreau nelocuite. Nici un cap de om nu se ivea să se uite afară. Teii bătrâni fremătau; aerul era umed și cald… pe o grămadă de nisip, singur în curte, ședea probabil de multă vreme un băiețel într-o cămașă cu picățele. Vântul îi zburlea din când în când părul bălai. Ținea în brațe o pisică bătrână, ciufulită, ce părea nemulțumită și zburlită, la fel ca și băiețelul… După câteva clipe, două frunze galbene mi-au căzut în față… mi-am repetat ca pentru mine că în mod obișnuit se numește zbor, mișcarea unei păsări prin aer, a unei frunze ce cade, a unui avion… dar asta nu e zbor, ci plutire; zborul adevărat este căderea. Continuă lectura