Ipocrizie românească.

               Au fost alegeri și destui concetățeni (cică 54%) au alergat cu repeziciune să aleagă. Probabil, cei care au votat cu cel mai slab președinte, pe care l-au avut românii vreodată, și-au motivat gestul prin faptul că este exclus ca în vârful statului să stea o femeie. Care, pe deasupra, mai stâlcește adesea și limba română. Însă, de ce se privește numai spre stânga atunci când este pocită limba română; de ce nu și spre dreapta? Mai mult! Cei care au votat pentru ca țara să fie vândută și de aici înainte, chiar știu perfect limba română? Personal, am ceva îndoieli și, în plus, dacă vrea cineva dovezi să citească atent „rețele de socializare” (foarte probabil că nu e suficientă numai atenția). Nu am însă niciun fel de îndoială că, din 5 în 5 ani, știm să fim ipocriți autentici…

Răul de la rădăcină.

             Fără îndoilă că rămânem perseverenți în mizeria denumită corupție. Toată presa scrisă și vorbită este terifiată și transmite același sentiment în toate cele patru puncte cardinale ale țării după crimele unui psihopat din Caracal. Continuă lectura

Banii sau viața?

            În istoria recentă a faptelor de „arme” ale justiției românești există niște contradicții care nu au cum să fie explicate de către un om cu un minimum de logică. În fapt, un comicar penibil, mare sculă printr-o televiziune minisculă, omoară trei oameni cu mașina și este achitat. Adică, nu-l ascunde nimeni nici măcar pentru o zi fiindcă a luat viața a trei ființe nevinovate. Și continuă să se îngrașe, deoarece justiția l-a lăsat liber…

            Un altul, delapidează 200 de mii de la bugetul statului și după ce statul recuperează suma, îl condamnă la patru ani de detenție. Ambele fapte sunt de condamnat, la urma-urmei. Totuși, întrebare: ce este mai important pentru justiția românească contemporană, banii sau viața?

            Sunt absolut convins că voi primi un răspuns sec: funcția dintr-un partid politic…

Nu le place legea!

                  Iar a luat foc justiția și pe lângă ea și strada. Cauza este o ordonanță de guvern care modifică ceva prin legile justiției. Că modifică bine sau rău nici dracu nu poate știi, însă ceea ce mi se pare că e aflăm cu certitudine este că habar nu avem ce înseamnă o justiție adevărată. Eu știu că, la Facultatea de drept, se învață că cei care exercită actul de justiție aplică și respectă legile, nu le propun, nu le votează și nu au voie să le conteste. Magistrații, precum  sistemul național de apărare, nu au drept de grevă, fie ea și japoneză și nu au dreptul să facă politică. De ce în România se poate, totuși? A văzut cineva vreun magistrat, ce servește democrația de peste ocean, că a ieșit bosumflat în stradă să conteste legea? Nouă, românilor, nu ne intră deloc în cap cum că legea, așa cum e dată ea, prost ori bine, că ne place sau nu, este lege. Nu există magistrat care să nu se laude prin toate sălile de judecată cu veșnicul „nimeni nu e mai presus de lege”.  Parcă, de ceva vreme, ni se pare că ei sunt mai presus?!? Inclusiv la salarii și pensii sunt mai presus, fiindcă mai ales acolo și-au făcut legi speciale. Și cu toate astea, nu le place legea fiindcă, hop așa, nu e pe placul lor! Oare? Numai asta să fie?

Iaurtul cel de toate zilele.

              Iarnă. Afecținui respiratorii. Gripă. Comunicate zilnice cu oameni plecați dintre noi din cauza gripei. În toată media n-am auzit/văzut vreun comunicat al Ministerului sănătății referitor la vreo anchetă epidemiologică de focar. Din pură curiozitate am căutat și pe nelipsitul net, „anchetă epidemiologică gripă”. Se poate găsi una singură, făcută acum aproape o lună la o grădiniță din Buzău. Rezultate și măsuri după ce s-a efectuat? Zero! Continuă lectura

Altă isterie.

          După isteria generată de răspândirea gripei, altfel o chestiune cât se poate de serioasă, a apărut criza apei potabile în capitala europeană a României. Greu de priceput de ce ministrul sănsătății s-a repezit să facă declarații, deși rezultatele analizelor de laborator de la Institutul național de sănătate publică nu sunt definitive nici la ora actuală.

            Conform cu aceste declarații, oamenii au aflat că: Continuă lectura

50.

             Marți 20 noiembrie 2018. Partidele aflate la guvernare fac două propuneri  la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și la Ministerul Transporturilor. Președintele acestei țări a respins propunerile respective, însă conform principiului „lucrului bine făcut”, motivarea pentru care nu i-au plăcut aceste propuneri a apărut abia astăzi. Adică, după 50 de zile! De atunci s-au tot făcut propuneri peste Continuă lectura

Aferim națiune.

              În urmă cu patru zile pe teritoriul României trebuia să fie sărbătoare. Dacă trebuia să fie „cu liber” ori fără are mai puțină importanță. Ce sărbătoare? Nimic mai puțin decât Ziua Republicii. În Constituția acestei țări, la Art. 1, Statul român, alin. (2) scrie clar: „Forma de guvernămant a statului român este republica.” Pe data de 30 Decembrie niciun oficial al statului n-a scos un cuvințel despre asta și, pe deasupra, nici mass media nu și-a „adus” aminte. Colac peste pupăză postul Antena 3, în loc să marcheze momentul – măcar cu o știre de jumătate de minut –  n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să difuzeze un interviu cu directorul Casei regale… De ce Casa regală și nu Republica??? Dom’le și ce s-a ofuscat într-o zi unul din mai-marii postului când i-am spus că există ziariști cu simbrie în state de plată care nu sunt românești. Deh, s-a simțit cumva vizat, dar ce naiba, cum să recunoască așa ceva??!

               Așa îți trebuie popor român! Asta ai votat, susținut, pupat și glorificat, asta ai în fruntea țării!

            P.S. Să fie lămurit clar un lucru. Nu critic pe nimeni din clasa politică. N-am dreptul deoarece nu mai votez. Sper însă că la o simplă constatare (încă) mai am dreptul…

Este ori nu capcană?

              Efervescența zilelor de decembrie care au mai rămas din ăst an contrastează cu ce era „pe timpuri”. Păi, în primul rând, era liniște. Mult mai multă liniște. Pe la 22 ale lunii se închidea școala și nici nu ieșeam bine din clasă că deja ne zburau gândurile la zilele de ianuarie, de după Bobotează, când trebuia să o luăm de la capăt… Dezolare. Continuă lectura

Generația tânără.

          Unele păreri optimiste din societate susțin că tinerii noștri promit și vor fi schimbul de nădejde al generației mature actuale. Fără intenția să contrazic acest lucru și cum împrejurările  – oarecum create printr-o decizie ce am luat-o în urmă cu un an –  m-au adus temporar în preajma mai multor tineri, s-a creat ocazia să aflu câte ceva despre ăst subiect.

            „Eșantionul” pe care am stat cu ochii și urechile (🙂) a fost cam în jurul a 250 de persoane, cu vârste cuprinse între 14-51 de ani. Cu alte cuvinte nu doar tineri, ci și persoane mature cu pretenții de oameni „cu scaun la cap”. Cu excepția câtorva, la care se simte instruirea și școala a lăsat urme evidente, ba, pe deasupra, știu ce vor de la viață, cum să-i ia pulsul și cum să „trateze” greutățile ei, restul, cea mai mare parte, sunt cam în felul următor:

  • gândire dezechilibrată în mod evident;
  • îndeobște limbajul este oglinda minții – la cea mai mare parte limbajul poate fi apreciat cu mare greutate modest;
  • un procent important dintre ei dovedește lipsă de cultură (pronunție greșită, confuzie de termeni atât ai limbii materne dar si a romenglezei…); de altfel, niciodată în dialogurile avute (aproape zilnice) nu s-a amintit ceva despre vreo carte, film etc…
  • școala (acolo unde e cazul) nu prea merge la majoritatea, iar cei care mai „mișcă” sunt nemulțumiți de dascăli; chiar și olimpicii la învățătură au mereu ceva de revendicat! Dacă nu e ceva referitor la instruire, atunci „meciul” se mută în politică…;
  • un număr extrem de mic cunoaște o altă limbă în afara limbii engleze;
  • în schimb, abundă ironiile de factură ieftină, jignirile și înjurăturile de toate conotațiile;
  • tinerii actuali (și nu doar ei) sunt aroganți, cu mult, mult tupeu și uneori, fără motive clare, chiar cinici. Pare a fi o plăcere maladivă a multor persoane să-și etaleze trufia.
  • un procent important dintre cei care muncesc (aprox. 30 %) disprețuiește ceea ce face, iar discursul celor angajați gravitează exagerat de mult în jurul anchilozei lor banale de fiecare zi;
  • nu știu să ia decizii corecte în cazuri inopinate ori să-și asume responsabilitatea pentru greșelile comise;
  • nu știu ce este aceea disciplină, iar respectarea legalității este benevolă, mai degrabă ignorată.

            Doar câteva observații, fără pretenții de sondaj sociologic și nici cu aplicabilitate la scară largă. Suficiente însă să mă facă să mă îndoiesc al naibii de afirmația din prima frază.

65-nov_22