Metode neortodoxe.

                       N-am idee de ce zilele astea mi-a tot revenit în minte imaginea bunicului din partea tatălui meu.

România de mâine.

              Uneori mai cade omul pe gânduri și se întreabă, așa ca mine acum, de ce pe vremuri oamenii de elită aveau timp să trateze cu simț de răspundere problemele școlii, până la talpa țării. Mai concret, până la o școală rurală, unde vedeau dascăli care-și făceau profesia cu multă pasiune și unde instinctul academic botezat cu mult patriotism le spunea că acolo se pregătea România de mâine.

Într-adevăr a început școala.

            Odinioară și pentru mine a început școala. De vreo18 ori. Și de fiecare dată era ceva cu de toate. Curiozitate, neliniște, bucurie, îndoială, nădejde și credință. Curiozitate deoarece vroiam să văd ce le mai trecuse prin cap autorilor de cărți școlare și ce ne mai obligau să băgăm la tărtăcuță. Era și o doză suficientă de neliniște. Mai știi, dacă n-o să intre acolo unde trebuie toată scriitura din cărțile acelea? Ba pe deasupra, neliniștea creștea când mă gândeam că trebuie să zac mai mult pe la mesele/sălile de lectură, decât să ard timpul așa cum mi-aș fi dorit… Era și un pic de bucurie la începutul școlii,