Și dă-ne nouă astăzi, dezinfectantele care le merităm.

           „Analizele substanțelor dezinfectante folosite în spitalele din România au arătat că acestea erau diluate chiar și de 4.500 de ori. Primele rezultate venite de la ICECHIM asupra produselor biocide de la Hexi Pharma au oferit informații alarmante”, ne spune un site de presă.

           Eh, uite cum am ajuns în ziua în care mă întreb dacă este bine că s-a desființat pedeapsa cu moartea! Cei care au făcut bani de pe urma infecțiilor intraspitalicești, cauza fiind dezinfectantele ineficiente, a infecțiilor postoperatorii, făcute „cu ajutorul” instrumentarului dezinfectat insuficient (posibil și nesterilizat, însă asta nu mai e vina lui Hexi Pharma) și de pe urma unor soluții de spălare preoperatorie a chirurgilor, dovedite ca fiind apă chioară, nu ar merita pedeapsa cu închisoarea, ci pe cea capitală.

            Interesant este că diriguitorii acestui stat cu sănătatea epuizată, par să fi știut foarte bine de situația ce domnea prin spitalele noastre. Altfel nu se explică faptul că nu prea îndrăznesc să se opereze/trateze pe plaiurile mioritice, ci dau fuga la Viena! Și dacă știau și n-au făcut un minim gest să îndrepte cât de cât o situație inacceptabilă într-o societate ce se pretinde modernă, pe lângă blamare și descalificarea lor ca oameni, probabil că ar merita și ei o pedeapsă, nu? Parcă pe lângă salariile acelea frumușele pe care le saltă lunar de la bugetul satului, respectivii au și niște responsabilități. Și nu puține! Fără să mai pun la socoteală că sunt tare „credincioși” când sunt în Deal, la investitură cu jurământul acela, pentru care bietul Caragiale s-ar topi de râs dacă l-ar auzi, pe care-l încheie cu: „Așa să-mi ajute D-zeu”.

            Cum să vă ajute domnilor iresponsabili, așa doar ca să treceți granița la Vest, iar pe români să-i dați în… Hexi Pharma, așa-i?

3 gânduri despre „Și dă-ne nouă astăzi, dezinfectantele care le merităm.

  1. Eu am un prieten care a murit, la 39 de ani, intr-un spital din Italia, din cauza virusului pioceanic contractat la Spitalul Coltea. De leucemie ar fi scapat, dar nu in conditiile in care, organismul lui slabit, a avut o asemenea lupta de dat… Pe nemernicii astia i-as impusca personal cu placere!

    Apreciază

Lasă un comentariu