Presa ne spune acum, spre seară, că „premierul Dacian Cioloș a pus umărul la treabă și a strâns gunoaie în Delta Văcărești”. O moderatoare electrocutată de la una din televiziunile celebre, zicea cum că ei îi place! Mie unul, nu! Continuă lectura
Nici nu am deschis bine ochii, că „unealta” ajunsese deja pe mail. Și tocmai ce dau de unul cu poante ilustrate, de m-a uns la inimă, așa în dimineța lu’ Sf.Petru și Pavel. Cui nu-i place, să nu citească/privească.
„Nu știu cum se face… Pe Facebook toată lumea e prietenă cu toată lumea. Toată lumea știe engelza. Toată lumea are un ten perfect. Toată lumea are curaj. Toată lumea știe când este ziua ta de naștere. Ai cinci mii de prieteni, dar în realitate ești singur.”
Stau și mă întreb cum naiba am știut toate astea, mai cu seamă în ziua când am decis să nu-mi fac cont pe FB!??
Nu cred că facem toți în tinerețe numai șotii. Iar cei care mai sar calul câteodată în copilărie, parcă sunt predestinați să devină la maturitate prea serioși, gravi și uită să mai săvârșească pozne. Sau le demonstrează viața că este cazul să se lase de năzbâtii… Nu știu exact cum stau lucrurile. Știu doar că umblînd prin arhivele cu fotografii de pe „lap”, numai ce am dat de una, de prin liceu, în care se vede că eram în ziua când mă țineam de șotii. Bietul Tavi, tare mult aș da să știu pe unde este… Poate vede cumva poza (aiurea!…) și-mi zice încă odată „una de dulce”, fiindcă prima oară mi-a zis-o când a fost făcută… Acu’ vreo 45 de ani.
„Marea noastră problemă nu e să fim fericiți, ci să fim mai puțin singuri.”
Octavian Paler
Un sociolog de soi arată lumii într-o lucrare scrisă acum 49 de ani, împreună cu Charles Y. Glock și Benjamin B. Ringer, „To Comfort and to Challenge”, motivele credinței omenești. E vorba de prof. Earl Babbie, conform căruia oamenii care nu se mai simt confortabil în laicitate din pricina neînplinirilor și a insatisfacțiilor își întorc fața către biserică pentru un alt fel de confort, perceput ca o recompensă și ușurare aduse, firește, de credință. Continuă lectura
Am aflat că președintele Iohannis i-a decorat pe Joachim Gauck, președintele Germaniei și pe partenera sa de viată, Daniela Schadt cu Ordinul „Steaua Romaniei”. Dacă cineva din țara asta mă poate lămuri (cu argumente) ce a făcut Joachim Gauck pentru România, dar mai cu seamă Daniela Schad, pentru acordarea acestui ordin și pentru care merite, eu mă duc gol pușcă -cum zice românul- până la Piața Universității! Sau în noua ordine, a lucrului bine (ne)făcut se dau ordine numai pentru că ne-au sosit verii din Germania??!
Dacă o țară precum Croația a învins la fotbal Spania, mai rămâne ca în viitorul apropiat Insulele Feroe să bată Brazilia și s-a dus dracului ordinea mondială și în fotbal… De România nu mai spunem nimic, fiindcă noi suntem demult într-o „nouă ordine”!
Un amic ceva mai cusurgiu m-a întrebat de ce avatarul meu este o bicicletă. Cine va avea răbdare să parcurgă ceea ce e scris în continuare, trebuie să afle întâi de toate că nu este o bicicletă ca oricare alta. Asta în niciun caz fiindcă acum este în posesia mea, ci fiindcă este un obiect de fabricație germană, scos din fabrică pe la jumătatea secolului
trecut, e marca Simson Suhl și conform certifcatului de garanție (atașat aici) i se dădea posesorului o durată de utilizare, fără necazuri și cu anumite condiții, timp de 6 luni. Continuă lectura
Pe vremuri de mult apuse, pe când un tânăr era student la medicină, avea obligația să parcurgă un stagiu de șase luni la un serviciu de pediatrie. Discipolului în arta vindecării îi plăceau copiii, însă nu se împăca deloc cu suferința lor, motiv pentru care se gândea că nu ar fi fost în stare niciodată să urmeze pediatria. Se înțelege că regula fiind regulă, trebuia dusă la bun sfârșit. Prin urmare, în fiecare dimineață, timp de șase luni de zile și-a călcat pe suflet cu toți bocancii disponibili și s-a conformat. Continuă lectura
Nu știu dacă am o pasiune cu totul deosebită pentru cărțile vechi, însă cu certitudine îmi place să le țin în mână și să le răsfoiesc. Cred că au ceva aparte, o aură misterioasă, îmbătrânită precum filele cu colțuri roase ori îngălbenite de trecerea anilor… Nu-mi trebuie explicații sau motive ca să citesc o astfel de carte, ci pur și simplu sunt mulțumit că m-am întâlnit cu ea. Continuă lectura
asimetrii 